Cantitatea de deşeuri electronice produse în România ajunsese, în 2016, la nivelul de 229.000 de tone la o populaţie de aproximativ 20 de milioane de locuitori, arată datele Asociaţiei Environ, publicate pe propria pagină de Internet.
În acest context, asociaţia citează un raport întocmit de United Nations University (UNU), conform căruia totalul deşeurilor electronice produse la nivel global, în anul 2016, s-a ridicat la 44,7 milioane de tone.
Estimările pentru anul 2017 arată o creştere de până la 47 milioane de tone de deşeuri electronice, urmând ca, până în 2021, volumul să depăşească 52 milioane de tone. Creşterile preconizate au la bază statistici care confirmă numărul foarte mare de abonamente de telefonie mobilă, aproape 7,7 miliarde, în condiţiile în care durata medie de viaţă a unui smartphone este de numai doi ani, iar numărul extrem de mare de utilizatori de internet a depăşit 3,6 miliarde.
În acelaşi raport se notează că volumul de deşeuri electronice reciclate în întreaga lume este doar de 20%, Europa fiind pe primul loc în acest sens, cu aproape 35% de deşeuri reciclate.
„Chiar dacă educaţia oferită utilizatorilor de către companiile ce se ocupă de reciclare DEEE este în plină ascensiune, diminuarea preţurilor la produsele electronice de la an la an, durata de viaţă foarte scurtă a lor şi numărul tot mai mare al utilizatorilor de aparatură electronică sunt factori decisivi în creşterea cantităţii de deşeuri electronice. Dacă ne uităm la cantitatea de deşeuri electronice reciclate la nivel naţional, cifrele nu sunt deloc bune, astfel că România a reciclat, în 2014, doar 30.000 de tone, conform raportului întocmit de Eurostat, în comparaţie cu Franţa spre exemplu, care, în 2015, a reciclat aproape 600.000 tone de deşeuri electronice”, menţionează Environ.
La nivel naţional, în 2016, cantitatea de deşeuri electronice produse a atins nivelul de 229.000 de tone.
Asociaţia Environ este o organizaţie colectivă, nonguvernamentală şi non-profit, de preluare a responsabilităţilor legale ale producătorilor şi importatorilor de echipamente electrice şi electronice cu scopul de a facilita colectarea, tratarea, reciclarea şi eliminarea nepoluantă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), în conformitate cu prevederile Directivei 2012/19/EC, transpusă în legislaţia naţională prin OUG nr. 5/2015.