România, pe ultimul loc în Europa la numărul orelor de istorie din programa şcolară

by Dana B.

Într-un context politic tensionat, subiectul regalității pare să dispară din programa școlară. România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce înseamnă numărul de ore de istorie prevăzute în programa şcolară. Însă pentru Oradea perioada monarhiei are o importanță deosebită. Vizitele regelui Ferdinand și ale reginei Maria, în prima parte a secolului trecut, au schimbat destinul oraşului.

„Am sosit la Oradea Mare după o bună noapte, dar m-am trezit devreme, în aclamații. Am ieșit la fereastră să-i salut pe țăranii care erau cu toții într-un extaz frenetic. Pentru ei este libertatea după secole de oprimare, iar noi și cu armata noastră suntem eliberatorii.”

Sunt rândurile scrise de regina Maria în jurnalul său pe 23 mai 1919, o zi importantă pentru istoria Oradei. Vizita cuplului regal, în cadrul turneului ce marca preluarea Transilvaniei sub noua coroană, a însemnat punerea orașului pe noua hartă a României.

„În primul rând este vorba de o chestiune simbolică: la o lună după ce armata română aduce sub administrația statului român regele este prezent în Oradea și își face simțită prezența aura României Mari. Prezența lui aici a însemnat apoi și consecințe pe toate planurile, inclusiv economice: Oradea, încet, încet se va dezvolta, va fi integrată în spațiul românesc„, explică istoricul Gabriel Moisa.

În această perioadă însă, subiectul regalității pare să nu mai reprezintă o prioritate pentru cei ce stabilesc programa școlară.

„România este pe ultimul loc, alături de Albania, în Europa în ceea ce înseamnă numărul de ore de istorie în curricula școlară, ceea ce generează o consecință neplăcută pentru ceea ce însemnă spiritul identitar, cunoașterea trecutului„, susţine Gabriel Moisa.

Asta cu toate că sunt elevi care ar vrea să afle mai multe despre regii României.

„- Mi-ar plăcea să aflu mai mult şi să îi luăm drept exemplu, asta ar fi cel mai important
– De ce crezi asta?
– Pentru că ducem lipsă de exemple pozitive și bune și atunci putem învăța din istorie.”

„Este lăsată în manuale ca ultimă lecţie şi de obicei pe la final. Este pusă în clasa a opta, în care sunt alte priorităţi decât să înveţi la istorie, vorbim despre Capacitate.”

Oradea a mai găzduit de-a lungul anilor vizite ale regelui Ferdinand şi reginei Maria. În mod special Palatul Episcopiei Greco-Catolice a fost locul preferat al acestora, unde adesea primeau audiențe.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments