România, pe locul al doilea în Europa la obezitate infantilă

by Cristian Dobre

Tentaţiile nesănătoase ar putea fi îndepărtate de lege din calea copiilor. O lege pentru combaterea obezităţii infantile care tot creşte vrea să oblige marile magazine să nu mai expună aproape de casele de marcat destinate familiilor prăjituri, chipsuri şi băuturi acidulate.

Autorii proiectului spun că propunerea legislativă este menită să protejeze copiii împotriva dulciurilor si alimentelor nesănătoase. Iniţiativa mai prevede faptul că în fiecare supermarket sau hypermarket va trebui să existe cel puţin o astfel de casă de marcat pentru familii.

Alimentele nerecomandate preșcolarilor şi şcolarilor sunt cele cu conţinut mare de zaharuri, precum prăjiturile, bomboanele sau acadelele, alimentele cu conţinut mare de grăsimi cum ar fi pizza, produse de tip patiserie sau cartofii prăjiţi, alimentele cu conținut mare de sare – chipsuri, biscuiţi, covrigei săraţi sau alune, dar și băuturile răcoritoare. Aceste alimente ar putea fi interzise pe rafturile de pe lângă casele de marcat, evitând astfel situațiile în care copiii vor să li se cumpere astfel de produse de către părinți.

Autorii proiectului arată că România se află pe locul al doilea în Europa la obezitate infantilă, iar procentul copiilor cu diabet de tip II este în creștere alarmantă. Totodată, în medie, la nivelul statelor membre ale UE, 17% din populația adultă suferă de obezitate. Mai mult, 52% din adulții europeni sunt considerați supraponderali sau obezi, astfel că un adult din doi și aproape un copil din trei intră în categoria persoanelor supraponderale sau obeze.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments