România se menține pe locul 34 în ierarhia mondială a atractivității pentru investițiile în sectorul energiilor regenerabile, iar între tehnologiile folosite, țara înregistrează cele mai înalte calificative pentru energia solară și pentru biomasă, potrivit raportului EY, Renewable energy country attractiveness index (RECAI), se arată într-un comunicat al companiei.
‘România și-a păstrat poziția în ierarhia mondială a atractivității pentru investițiile în sectorul energiilor regenerabile, pe fondul absenței unor decizii majore care să afecteze raportul între interesele investitorilor, consumatorilor de energie (plătitorilor de facturi) și ale statului. Însă, este posibil să vedem în viitor o coborâre în această ierarhie, pe măsură ce marii investitori finalizează calculele privind pierderile suferite în România, iar alte țări vor avansa în lupta contra schimbărilor climatice prin îmbunătățirea climatului investițional pentru energiile regenerabile’, a explicat Valeriu Binig, Partener Asistență în Tranzacții, EY România.
Conform raportului, schimbările de politici de la nivel global au generat o schimbare majoră în clasamentul trimestrial al atractivității investițiilor în proiecte de energie regenerabilă. Statele Unite revin pe primul loc și devansează China, după ce anul trecut pierduseră această poziție.
În comunicat se precizează că programul Clean Power Plan (CPP) al președintelui american Barack Obama a trimis un mesaj puternic de responsabilitate la nivel statal în privința trecerii la o economie bazată pe emisii reduse de carbon și este de așteptat să antreneze investiții semnificative în energii regenerabile în următorii 15 ani.
„Programul CPP reprezintă cel mai cuprinzător și flexibil act legislativ privind emisiile de carbon din Statele Unite la acest moment și oferă o imagine clară asupra strategiei energetice pe termen lung a acestei țări. Țintele proiectului, în sine, nu vor duce la proiecte noi, dar vizibilitatea pe termen lung crește gradul de încredere al investitorilor în privința existenței cererii și menține interesul pentru atingerea unui nivel de paritate între generarea de energie regenerabilă și generarea de energie tradițională”, se spune în comunicat.
Raportul RECAI realizează un clasament al primelor 40 de piețe din punct de vedere al atractivității și oportunităților de investiții în sectorul energiei regenerabile, având la bază o serie de indicatori macroeconomici, indicatori ai pieței de energie și de tehnologie specifică.
Sursa: agerpres.ro