„România lucrului bine făcut – dezvoltăm Aradul“ – Bibarţ despodobeşte bradul, după o săptămână

by Adrian Pavel

Aradul începe să scoată capul în lume, să fie cunoscut. Atunci când ai primar ca Bibarţ, oraşul iese din amorţeala în care l-a scufundat predecesorul şi mentorul său Ghiţă Falcă. Deocamdată nu ştim însă, dar avem tot timpul să aflăm, cum e mai bine: să rămâi în amorţeală comunală sau să fii cât mai celebru. Pentru că Aradul începe să devină celebru. Nu datorită investiţiilor sau a drumurilor bune, a traiului bun al cetăţenilor, aşa cum se pot lăuda oraşele noastre vecine Oradea, Timişoara şi mai nou şi Deva, ci datorită „realizărilor“ edilului nostru şef.

Ultima lui realizare este chiar bradul de Crăciun, a căror beculeţe, printre cele mai scumpe din ţară – dar am scris despre asta, au fost aprinse online, în urmă cu câteva zile. Falnicul brad, probabil sub povara grea a banilor cheltuiţi pe una dintre cele mai scumpe instalaţii electrice din ţară, a cedat. Cu două săptămâni înainte de Crăciun i-a mai rămas doar bâta din mijloc. Este uscat total. Aşteptăm cu înfrigurare să vedem câţi brazi se vor perinda pe platoul, greu încercat, din faţa Palatului Administrativ, până la Crăciun.

Până atunci, îi dedicăm primarului nost, un colind frumos: (Des)Podobeşte mamă, bradu

 

 

Facebook Comments