România îşi pregăteşte spitalele pentru război

by Adrian Pavel

România îşi pregăteşte sistemul sanitar pentru un eventual război. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă spune că acest lucru este obligatoriu şi că astfel de pregătiri au loc în toate statele europene. Raed Arafat mai precizează că stocurile de medicamente sunt majorate şi se iau măsuri şi pentru crearea unui stoc pentru detecție și monitorizare pentru atacuri chimice, biologice și nucleare.
Se pregătește și România în eventualitatea unui conflict în ceea ce privește sistemul sanitar – acesta a fost anunțul făcut de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat. Raed Arafat spunea că nu doar România face acest lucru, ci toate statele membre NATO își pregătesc sistemul sanitar în caz de conflict, chiar dacă acest lucru este foarte puțin probabil să se întâmple. Totuşi, este obligatoriu ca toate țările să fie pregătite, a precizat șeful DSU.
Mai exact, Arafat se referea la spitalele civile care trebuie pregătite să primească militari în caz de conflict, pentru că, cel mai probabil, locurile din spitalele militare nu ar fi suficiente și, astfel, militarii ar trebui să ajungă și în spitalele obișnuite, scrie antena3.ro.
De asemenea, şeful DSU mai preciza că cel mai mult trebuie lucrat în ceea ce privește partea de primiri urgențe, partea de traumatologie și chirurgie – acolo se fac cele mai multe pregătiri.
Aceasta este o situație puțin probabilă, spunea Raed Arafat, însă totul trebuie luat în calcul.
De asemenea, se fac și stocuri de detecție nucleară, se achiziționează materiale și se pregătesc echipe care să fie disponibile să intervină, dacă va fi cazul.

Facebook Comments