Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită cu încă 30 de zile începând de luni, 14 decembrie, potrivit unei hotărâri de guvern care a fost adoptată vineri și publicată în Monitorul Oficial.
Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 14 decembrie cuprinde și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Hotărârea de Guvern a fost adoptată conform propunerilor aprobate joi în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).
Hotărârea nr. 58 a CNSU păstrează restricţiile şi măsurile de protecţie sanitară existente, la care se adaugă una referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţilor operatorilor de transport pe cablu de pe pârtiile de schi, în condiţiile care vor fi stabilite prin ordin comun al miniştrilor Sănătăţii şi Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, scrie Agerpres.
Preşedintele Klaus Iohannis a decretat starea de urgenţă pe teritoriul României în data 16 martie, pentru 30 de zile, ulterior ea fiind prelungită, pe 14 aprilie, pentru încă 30 de zile. Din 14 mai, de când s-a ieşit din starea de urgenţă, s-a instituit starea de alertă pe teritoriul României. La fiecare 30 de zile, autorităţile au prelungit, prin hotărâri, starea de alertă.