Luni, de la ora 21:45, România întâlnește Grecia în etapa a 8-a aGrupei F din preliminariile Campionatului European din 2016. Se anunță o audiență ridicată pe Arena Națională, unde sunt așteptați circa 40.000 de spectatori la meciul care ne-ar putea aduce cu un pas mai aproape de o calificare la turneul final care va fi găzduit de Franța.
Echipa probabilă a României: Tătărușanu – Papp, Chiricheș, Dr. Grigore, Raț – Pintilii, Sânmărtean – Torje, Budescu, Maxim – Keșeru;
În meciul tur, în chiar prima etapă a preliminariilor, în urmă cu fix un an, România a câștigat la limită la Pireu, la capătul unui meci în care Ciprian Marica a marcat din lovitură de la 11 metri și a primit un cartonaș roșu. Tricolorii vin după o remiză în Ungaria, în urmă cu 3 zile. De partea cealaltă, elenii au suferit o nouă înfrângere, a 5-a în această campanie.
Sursă: digisport.ro