Naţionala de tenis de masă a României şi-a păstrat titlul european, câştigat în 2017! „Tricolorele” s-au impus, astăzi, în stil de mare campioane, în finala continentală disputată la Nantes (Franţa), împotriva selecţionatei similare a Portugaliei. Bernadette Szocs, Daniela Dodean-Monteiro şi Eliza Samara, plus rezervele Adina Diaconu şi Irina Ciobanu, sunt performerele naţionale ce au adus o nouă performanţă în dreptul sportului românesc. Cu un parcurs de metronom la acest turneu final din Franţa, cinci victorii din tot atâtea meciuri, echipa pregătită de Viorel Filimon a câştigat cu un categoric 3-0 ultimul act, cu un trio de aur, exclusiv european. Asta în condiţiile în care adversarele „tricolorelor” s-au bazat în special pe două asiatice, puse însă la respect de fetele noastre.
Voi sunteţi chinezoaicele Europei!
Cea mai valoroasă jucătoare a României, Bernadette Szocs (locul 17 mondial) a câştigat la mare luptă partida inaugurală a finalei, cu Jieni Shiao, revenind spectaculos după 1-2 la seturi, scor final 3-2 (5, -8, -6, 7, 6). Victoria extrem de importantă şi poate punctul crucial al câştigării aurului european l-a obţinut arădeanca de la CS Municipal, Daniela Dodean-Monteiro, jucătoarea noastră reuşind să furnizeze surpriza în faţa mai bine cotatei Yu Fu – medaliată cu aur la Jocurile Europene de la Minsk, anul acesta, şi vicecampioană europeană în 2016. Dana a început ceva mai greu jocul, fiind condusă cu 1-0 la seturi, dar apoi a revenit treptat şi sigur, dominându-şi atât tactic cât şi mental oponenta, cu lovituri spectaculoase pentru un 3-2 de toată frumuseţea (-7, 8, 9, -6, 3)!
Szocs – Dodean – Samara, un trio de aur
Eliza Samara a pus „cireaşa pe tort” şi a declanşat bucuria în tabăra noastră, după o victorie aşteptată şi logică, 3-0 (9, 7, 6) cu lusitana Leila Oliveira. Victorie uriaşă pentru România, care cucereşte al doilea titlu european la rând, confirmând încă o dată că tenisul de masă e unul din sporturile naţionale de top, cu mari perspective pentru Jocurile Olimpice Tokyo 2020. România şi-a trecut în palmares al cincilea său titlu continental, după cele din 1992, 2002, 2005 şi 2017. Performanţă excelentă şi pentru arădeanca Daniela Dodean, care îşi mai adaugă încă un trofeu major în valoroasa sa vitrină. Iar peste doi ani, „tricolorele” pot realiza tripla istorică, Europenele pe echipe urmând să aibă loc la Cluj-Napoca!