Produsul Intern Brut (PIB) a crescut în primul trimestru din acest an cu 2,4%, serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar faţă de trimestrul anterior creşterea este de 0,3%, conform datelor semnal publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Ca serie ajustată sezonier, în primele trei luni ale acestui an, PIB a avut un avans de 2,7% comparativ cu perioada similară din 2019.
„Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2020, fiind înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 91 din 7 aprilie 2020. Estimările ‘semnal’ precum şi cele provizorii ale Produsului Intern Brut trimestrial sunt afectate de dificultăţile create de criza pandemică şi de instituirea stării de urgenţă. Aceste dificultăţi au fost legate de colectarea datelor de bază care reprezintă intrări pentru conturile naţionale şi s-au concretizat printr-o creştere a ratei de non-răspuns. Pentru completarea informaţiilor au fost utilizate surse alternative pentru a afecta, cât mai puţin posibil, calitatea indicatorilor produşi. Conform practicii curente, datele publicate astăzi vor face obiectul unor revizuiri, conform calendarului comunicatelor de presă şi a politicii de revizuire a conturilor naţionale publicate pe site-ul INS, pe măsură ce noi surse de date devin disponibile. În condiţiile actuale, revizuirile ar putea fi mai mari decât de obicei”, precizează INS.
Sursa: agerpres.ro