Primăvara ne găsește cu depozitele de gaze pline în proporție de 50%, după ce, la începutul iernii, ele au fost umplute la un nivel-record de 106%. Acum, după ce am trecut iarna cu bine, iese în evidență și reversul medaliei: prețul gazelor ar putea crește cu 5-10% din cauza costurilor pe care le au furnizorii cu aceste gaze, spune Dumitru Chisăliță, expert în domeniu: „Este ca la asigurări, am vrut să stăm liniștiți, dar acest lucru costă”.
Pentru România, este vorba de un volum de 1,6 miliarde de metri cubi de gaze. Comparativ, consumul întregii țări într-un an este de 10 miliarde de metri cubi. Faptul că această cantitate de gaze a rămas în depozite înseamnă costuri mai mari pentru furnizori, care ar putea duce la o creștere cu 5-10% a prețului gazelor, în medie, pentru tot consumul la nivel național, a afirmat, pentru HotNews.ro, Dumitru Chisăliță, președinte al Asociației Energia Inteligentă și fost director Romgaz.
„Aceasta deoarece, în primul rând, o parte din acele gaze sunt acolo de 2-3 ierni, când, la fel, am depozitat prea mult, deci plătim de mai multe ori tarifele de stocare pentru aceeași cantitate de gaze. În plus, când au fost ele achiziționate pentru a fi înmagazinate, anii trecuți, prețurile erau mai mari”, a precizat Chisăliță.
El a arătat că stocarea unei cantități atât de mari de gaze a fost decizia ANRE. „Desigur, Uniunea Europeană a cerut realizarea unor stocuri suficiente. Însă ANRE ar fi trebuit să facă o analiză de risc. Trebuia să analizeze care sunt costurile acestor stocuri și care sunt beneficiile.
Exista riscul să rămânem fără gaze în toiul iernii? Dacă da, autoritățile ar fi trebuit să iasă și să spună transparent că acestea sunt deciziile și iată care sunt costurile. Dar nu a vorbit nimeni de costuri toamna trecută.
Este ca la asigurări: am vrut să stăm liniștiți că nu vom rămâne fără gaze, dar securitatea energetică implică niște costuri. Nu există lucruri frumoase fără să coste”, a mai spus Dumitru Chisăliță.
România a rămas cu depozitele de gaze pline pe jumătate la finalul iernii
Facebook Comments