ROMANIA A FOST INVINSA DE ALGERIA, SCOR 1-2, INTR-UN MECI AMICAL

by Sorin Haut

Echipa naţională a României a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 2-1 (1-1), de reprezentativa Algeriei, calificată la turneul final al Cupei Mondiale din Brazilia, într-un meci amical disputat la Geneva, care a fost întrerupt spre finalul primei reprize, din cauza fanilor algerieni.

Prima repriză a fost întreruptă cu două minute înainte de final, după ce fanii algerieni au aruncat în teren cu diferite obiecte. Tehnicianul algerienilor, Vahid Halilhodzici, s-a adresat la microfon fanilor şi le-a cerut acestora să se calmeze pentru ca meciul să nu fie întrerupt.

După 15 minute de pauză, cele două echipe au revenit pe teren şi au jucat ultimele minute ale primei reprize. Partea a doua a meciului a început imediat după ce formaţiile au schimbat terenul.

La finalul întâlnirii, fanii algerieni au invadat terenul.

Golurile algerienilor au fost marcate de Bentaleb ’22 şi Soudani ’67, în timp ce pentru ”tricolori” a înscris Chipciu, în minutul 28.

0-1: Bentaleb a profitat de o greşeală făcută de Pantilimon şi a înscris în poarta goală din 4 metri.

1-1: Maxim l-a lansat în adâncime pe Chipciu, acesta l-a driblat pe portarul Mbohli şi a înscris în poarta goală.

1-2: Soudani a înscris din cădere din 6 metri, după o centrare din partea dreaptă a lui Taider.

România: Pantilimon (Lung ’48) – Chiricheş, Găman, D. Grigore, Raţ – Bourceanu, C. Lazăr (Nicoliţă ’52, C. Matei ’80) – Maxim, Chipciu, Cr. Tănase – Marica (Rusescu ’80). Selecţioner: Victor Piţurcă.

Algeria: Mbolhi – Mostefa, Bougherra, Cadamuro, Ghoulam – Taider (Yebda ’69), Medjani (Halliche ’90+2), Bentaleb (Lacen ’84) – Feghouli (Brahimi ’84), Djabou (Mahrez ’69), Soudani (Slimani ’76). Selecţioner: Vahid Halilhodzici.

Cartonaş galben: Maxim ’73.

Partida a fost arbitrată de elveţianul Nicolaj Hanni, ajutat de asistenţii Devis Dettemanti şi Raffael Zeder.

Algeria face parte din grupa H la turneul final al Cupei Mondiale din Brazilia, alături de formaţiile Belgiei, Rusiei şi Coreei de Sud.

România a învins, sâmbătă, la Yverdon-les-Bains, cu scorul de 1-0, reprezentativa Albaniei, în primul meci din cadrul stagiului de pregătire din Elveţia.

Sursă: mediafax.ro

 

Facebook Comments