România a fost cel mai ieftin stat din UE la alimente și băuturi nealcoolice în 2023

by Andreea Radu

România are cel mai scăzut nivel al preţurilor dintre ţările UE, pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic şi întreţinerea curentă a locuinţei” (72%), urmată de Bulgaria (74%), potrivit datelor INS, notează Agerpres.ro. „Indicii nivelului preţurilor exprimă câte unităţi din aceeaşi monedă sunt necesare pentru a cumpăra un volum identic de bunuri şi servicii în ţări diferite, pentru fiecare grupă de bunuri şi servicii. În anul 2023, pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final se plătesc 100 euro la nivelul Uniunii Europene, iar la cele două extreme, 143 euro în Danemarca şi respectiv, 60 euro în România şi Bulgaria”, se precizează în comunicat.
În anul 2023, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei s-a înregistrat în Danemarca (43% peste media UE), urmată de Irlanda (42% peste media UE), Luxemburg (35% peste media UE) şi Finlanda (25% peste media UE).
În ceea ce priveşte Indicii nivelului preţurilor pentru principalele grupe de bunuri şi servicii, conform datelor Eurostat, România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice” (74%) urmată de Polonia (78%), iar la polul opus se află Luxemburg, având cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru această grupă de produse (119%).
Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupele „Băuturi alcoolice şi tutun” (66%), „Îmbrăcăminte şi încălţăminte” (81%) şi „Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (39%), urmată de Polonia, pentru grupele „Băuturi alcoolice şi tutun„ (77%) şi „Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (44%).
Danemarca are cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru produsele cuprinse în grupa „Îmbrăcăminte şi încălţăminte” (130%), iar Irlanda este cea mai scumpă ţară din UE la produsele din grupele „Băuturi alcoolice şi tutun” (211%) şi respectiv „Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (201%).
Potrivit comunicatului INS, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor dintre ţările UE, pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic şi întreţinerea curentă a locuinţei” (72%), urmată de Bulgaria (74%), scrie agerpres.ro.

Facebook Comments