România a anunţat lotul pentru meciul de Fed Cup

by Sorin Haut

Jucătoarele de tenis Simona Halep (numărul 3 WTA), Mihaela Buzărnescu (28 WTA), Irina Camelia Begu (71 WTA), Ana Bogdan (99 WTA) şi Monica Niculescu (100 WTA) au fost convocate de Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei României de Fed Cup, pentru întâlnirea cu Cehia, din primul tur al Grupei Mondiale.

Conform unui comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES, Florin Segărceanu a declarat că deşi România porneşte cu şansa a doua în acest meci, într-o întâlnire de Fed Cup se poate întâmpla orice.

„Am avut puţină neşansă la tragerea la sorţi, pentru că jucăm împotriva celei mai valoroase şi mai titrate naţiuni din Fed Cup în ultimul deceniu, şi, în plus, Kvitova şi Pliskova sunt în mare formă în acest început de an, cu două turnee câştigate şi semifinală şi finală la Australian Open. Apoi, din punct de vedere al clasamentelor, vorbim despre o echipă care are în componenţă jucătoarea nr.2 şi nr.5 în lume, la simplu, şi nr.1 şi nr.2 mondial, la dublu. Asta spune tot despre valoarea echipei Cehiei. Poate că plecăm cu şansa a doua, cum se spune, dar suntem conştienţi că în aceste întâlniri de Fed Cup se pot întâmpla multe surprize, mai ales că presiunea o să fie mai mare pentru că sunt favorite şi pentru că joacă acasă. Dacă noi o să avem, la ora meciului, toate fetele bine pregătite şi sănătoase, şi la fel şi pe Simona, despre care ştim că poate să învingă la orice oră pe oricine, pe orice suprafaţă, este clar că avem o şansă bună”, a spus Segărceanu.

Echipa de Fed Cup a României întâlneşte în 9-10 februarie, la Ostrava, deţinătoarea en titre a trofeului, Cehia, în primul tur al Grupei Mondiale. Meciul se va disputa pe suprafaţă dură, în Ostravar Arena, o sală cu o capacitate de 6.350 de locuri.

AGERPRES

Facebook Comments