Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac II-Csanadpalota, judeţul Arad, au depistat un cetăţean român, care a încercat să evite efectuarea controlului de frontieră la intrarea în România.
În data de 15.06.2020, în jurul orei 06.00, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac II – Csanadpalota au depistat, în zona de responsabilitate, un bărbat care se deplasa dinspre Ungaria spre România. Acesta a fost depistat în zona terminalului de automarfare, pe sensul de intrare în România, fiind reţinut şi condus la sediul Sectorului P.F. Nădlac II pentru cercetări.
Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit bărbatul este un cetăţean român în vârsta de 28 ani. Acesta a declarat că a recurs la această metodă, deoarece venea din Italia şi a vrut să evite măsurile specifice de prevenţie a infectării cu virusul SARS-COV-2.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.