Merisoarele sunt mici fructe rosii, similare cu coacazele rosii, insa nu la fel de acre. Ele mai sunt cunoscute si sub alte denumiri populare la noi: merisor de munte, afin rosu, coacaz de munte, coacaz, etc.
Merisoarele sunt numite un superaliment, pe baza valorii lor nutritionale si tinand cont de potentialele lor beneficii pentru sanatate.
Ce legatura exista intre merisoare si preventia ori tratarea infectiilor urinare
Cateva studii vorbesc despre infectiile tractului urinar (ITU) si aceste mici fructe rosii. De exemplu, femeile care au baut suc concentrat de merisoare (obtinut din doua tipuri de merisoare, din soiuri diferite) pe o perioada de 6 luni au avut un risc cu 20% mai mic de infectii recurente ale tractului urinar. Chiar si asa, spun expertii, sucul de merisoare trebuie sa fie testat si mai in amanunt, in viitoare studii.
O meta-analiza a aratat ca merisoarele reduc riscul de recurenta a infectiilor de tract urinar la femeile sanatoase. Motivul pentru care merisoarele ajuta in acest sens este simplu: s-a descoperit ca protoantocianidinele de tip A (PAC) din componenta merisoarelor inhiba dezvoltarea E.coli pe celulele care fac parte din tesutul numit uroteliu (cel din vezica urinara si uretere, adica tesutul care captuseste tractul urinar).
In urma acestei meta-analize, oamenii de stiinta au identificat 7 studii controlate randomizate, efectuate pe femei sanatoase, cu risc de infectii de tract urinar – in total, au fost 1498 de participante. Rezultatele meta-analizei au aratat ca merisoarele au redus riscul de infectii ale tractului urinar cu pana la 26%. In general, studiile acestea au fost relativ mici, doar doua dintre ele avand peste 300 de participante.
Concluzia oamenilor de stiinta a fost ca aceste rezultate sugereaza ca merisoarele ar putea fi eficiente in prevenirea recurentei infectiilor tractului urinar la femeile in general sanatoase, insa sunt necesare studii mai mari, de inalta calitate, pentru a confirma aceste descoperiri.
Chiar daca este un remediu natural, merisoarele nu se pot numi un tratament medicamentos „oficial”, insa acest efect care inhiba dezvoltarea bacteriilor in tractul urinar s-a observat atat in cercetarile de laborator, cat si in studiile efectuate pe oameni.
Merisoarele contin substante care ar putea distruge bacteriile
Fructele din familia merisoarelor sunt folosite pentru problemele de la nivelul tractului urinar, inclusiv pentru a calma iritatiile si infectiile. Modul prin care functioneaza sucul concentrat de merisoare este rezumat simplu: merisoarele (Vaccinium vitis-idaea) contin substante chimice care ar putea sa ajute la distrugerea bacteriilor prezente in urina.
Cercetarile sugereaza ca daca se consuma 50 ml dintr-o bautura concentrata care contine suc de merisoare (din diferite soiuri: Vaccinium vitis-idaea si Vaccinium oxycoccos), zilnic, pe o perioada de 6 luni, se poate reduce riscul de recurenta a infectiilor urinare la femei si numarul infectiilor de tract urinar in cazul fetelor cu varste cuprinse intre 3 si 12 ani.
150 de femei cu infectie de tract urinar cauzata de Escherichia coli au fost impartite, aleatoriu, in trei grupuri1. Oamenii de stiinta au decis ca in etapa de interventie, femeilor sa li se ofere, in functie de grupul din care faceau parte:
- un suc concentrat (50 ml) de merisoare din soiurile Vaccinium vitis-idaea si Vaccinium oxycoccos, zilnic, pe o perioada de 6 luni
- sa li se ofere 100 ml dintr-o bautura cu lactobacili, 5 zile pe saptamana, pe o perioada de 1 an
- sau sa nu se efectueze niciun fel de interventie asupra femeilor participante.
Oamenii de stiinta au observat apoi rezultatele: dupa 6 luni, 8 femei din grupul cu sucul concentrat de merisoare, 19 femei din grupul cu lactobacili si 18 femei din grupul de control au avut cel putin o recurenta a infectiei urinare. Aceasta este o reducere cu 20% a riscului absolut in cazul femeilor din grupul ce a consumat sucul de merisoare, in comparatie cu cele din grupul de control. Concluzia cercetatorilor a fost ca un consum de suc de merisoare (nu consumul de lactobacili) pare sa reduca recurenta infectiilor de tract urinar.
Efectele antibacteriene ale sucului de merisoare au fost raportate si in alte studii, pe animale: oamenii de stiinta au observat ca sucul de merisoare reduce incidenta infectiilor tractului urinar la soareci, potrivit unui studiu din 2017 publicat in Frontiers in Microbiology.
Oamenii de stiinta cred ca reducerea incidentei infectiilor urinare se datoreaza capacitatii proprietatilor antibacteriene de a reduce colonizarea Escherichia coli in vezica urinara. Bacteria, numita pe scurt E. coli, este cauza celor mai multe infectii urinare.
Sursa: doc.ro