Prezentatoarea de televiziune Rocsana Marcu a anunțat că a încheiat colaborarea cu postul Antena Stars, acolo unde lucra de peste trei ani.
„Dragii mei, aşa cum ştiți, am împărțit cu voi gândurile şi multe dintre trăirile pe care le-am avut de-a lungul anilor. Deorece îmi respect publicul şi prietenii formați de-a lungul a 20 de ani de carieră în televiziune, vreau să fiți chiar voi primii care află faptul cā am decis că este momentul unei schimbări pe plan profesional.
Colaborarea mea cu Antena Stars s-a încheiat, dat fiind faptul că planurile noastre de viitor nu mai coincid, momentan. Am o satisfacție enormă, datorită faptului cā am pus bazele dezvoltării şi creşterii semnificative în ceea ce priveşte audiența acestui post, alături de o echipă minunată.
A fost o colaborare frumoasă, pe parcursul celor 3 ani şi jumătate şi vreau să le mulțumesc celor din conducerea Antenei Stars dar și echipei cu care am petrecut zi şi noapte la muncă. Este momentul pentru pentru noi începuturi iar viitorul sună bine!:) „, a transmis blonda, care și-a expus de multe ori trupul în costum de baie.
Sursa: libertatea.ro