Emoțiile au luat sfârșit! Notele obţinute de elevi la Bacalaureat 2017 s-au afişat online. Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat, miercuri, că rata de promovabilitate a examenului de bacalaureat, sesiunea iunie 2017, înainte de contestaţii, este de 71,4%, în creştere cu 5% faţă de anul trecut.
Liviu Pop a adăugat că au fost 135.513 de elevi înscrişi, la examinări prezentându-se 128.503 de absolvenţi de liceu.
„Un număr de 91.754 au obţinut note de trecere. Avem, deci, un procent de 71,4 %”,a subliniat Pop.
Un număr de 97 de elevi au obţinut, la nivel naţional, media finală 10 la examenul de bacalaureat, în urma afişării primelor rezultate ale acestei evaluări, potrivit datelor Ministerului Educaţiei, printre care se află și trei arădeni, doi de la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad și unul de la Liceul „Atanasie Marinescu” din Lipova.
Ministerul Educaţiei a afişat primele rezultate ale examenului de bacalaureat.
Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 439 de centre de examen, s-au înscris peste 135.000 de candidaţi din toate promoţiile.
Elevii nemulţumiţi de notele primite pot depune contestaţii miercuri, între orele 16:00-20:00.
Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 10 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. În primul rând, el trebuie să fi susţinut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. În plus, el trebuie să aibă minimum nota 5 la fiecare dintre probe, iar media finală trebuie să fie cel puţin 6.
Revenim cu amănunte.