Ordonanța de urgență din 29 decembrie 2014, care modifică Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, despre care noi am scris în cursul zile de vineri, atrage numeroase proteste din partea revoluționarilor din întreaga țară. Nici la Arad, publicarea ordonanței în Monitorul Oficial nu a rămas fără ecou, mai ales că Aradul a fost al doilea oraș al Revoluției, iar în urma acestei ordonanțe riscă să rămână fără … revoluționari.
Unul dintre liderii Revoluției de la Arad, Ramona Pencea, a transmis vineri după-amiază o scrisoare premierului Victor Ponta și Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, în care protestează față de OUG 95/29.12.2014. Redăm mai jos, integral, scrisoarea.
„Domnule Prim-Ministru Ponta,
Aradul este al doilea oraş reşedinţă de judeţ care a ieşitîn 21 decembrie 1989 pentru libertate, democraţie, pentru tot ceea ce domneavoastră şi toată clasa politică beneficiaţi acum!!!!! Cum e posibil să daţi în 29 decembrie 2014 O OUG 95/29.12.2014, publicată în MO 969/30.12.2014 (la ce oră????) prin care să faceţi din Arad un oraş de mâna a doua, lipsindu-l de luptători cu rol determinant în Revoluţie, doar pentru că noi, arădenii, nu am fost împuşcaţi până la fuga dictatorului (și am avut 22 de morți și peste 40 de răniți doar după fuga dictatorului!!!!!). Și mă refer aici la articolul 3, alin.1, lit.b, pct 3: ” Luptător cu Rol Determinant – atribuit celor care în perioada 14-22 decembrie au avut un rol determinant în declanșarea și victoria Revoluției, şi-au pus viața în pericol în confruntările cu forțele de represiune, au ocupat și apărat ……, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului” ?????
Cum e posibil să ne batjocoriţi după 25 de ani de la Revoluţie???? Noi nu vă cerşim adevărul, e dreptul Aradului, al nostru!!!
Dacă Ceauşescu era salvat de echipele de cercetare-diversiune din cadrul armatei, ne-ar fi iertat ?????
În timp ce noi eram pe stradă în zorii zilei de 21 decembrie, Bucureştiul ieşea în 22 decembrie la prânz, la chemarea lui Ceauşescu, să manifeste împotriva Revoluţiei de la Timişoara, iar Aradul avea o zi şi o noapte de manifestări în stradă cu armele îndreptate împotriva noastră! ! Ceausescu a trimis la ARAD pe generalii Nuță, Mihalea, Bădălan, Ilie Matei să ne extermine pentru că nu avea Aradul rol determinant sau au venit să ne felicite ???? Sau erau capii forţelor de represiune????
Noi suntem ORAȘ MARTIR, Aradul are luptători cu rol determinant, are istorie, e temelia Unirii şi a Revoluţiei!!!! Cum poate o OUG să modifice o lege specială????
Băsescu ne-a batjocorit, nu credeam că poate fi ceva mai urât, dar m-am înşelat!!!
Vă rog să reanalizaţi și să corectați ceea ce ați semnat în 29 decembrie și ați publicat în Monitorul Oficial în 30 decembrie. Inclusiv modul în care ați procedat spune multe!!!!!
Nu uitați: Aradul a făcut istorie și are luptători cu rol determinant, este ORAȘ MARTIR, iar opinia celor care vă sfătuiesc altfel este infectă!
Vă rog să le spuneți mamelor de eroi martir că fiii lor au murit după fuga lui Ceausescu si nu sunt eroi, spuneți mamei mele și fiicei mele că eu nu sunt luptător cu rol determinant pentru că așa au considerat niște indivizi rupți de realitate și ignoranți!!!!
Dacă Aradul ar fi vandalizat magazine, ar fi recurs la atacarea forțelor armate, veniseră și capii de la București să ne extermine, s-ar fi tras în noi!!!!!! Oricum s-a tras în 21 dimineața, la ora 8, încercând să ne disperseze/intimideze.. din păcate (??????) nu am murit niciunul atunci !!!!!!!???????
Aștept să luați atitudine corectă!!!! E dreptul nostru și vom lupta pentru el!!! Suntem de acord să faceți curățenie, dar nu falsificând istoria, !!!!!!
Deputați și senatori de Arad, luați atitudine, sunteți acolo să reprezentanți Aradul, inclusiv pe noi, eroii martir și revoluționari ai Aradului !!!!“.

Facebook Comments