REVOLTĂTOR! DELIA PODEA, ÎN AREST LA DOMICILIU

by Dana B.

Tribunalul Arad a decis înlocuirea măsurii arestului preventiv în cazul fostei șefe a Secției de Neuropsihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, medicul neuropsihiatru Delia Podea, cu arestul la domiciliu.

Potrivit soluției pronunțate marți, Tribunalul Arad a admis cererea formulată de inculpata Podea Delia Marina, arestată preventiv în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Arad și înlocuiește măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26 iulie 2016, până la data de 24 august 2016, inclusiv.

‘Organele de poliție vor conduce inculpata la domiciliul acesteia. În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, impune inculpatei obligația de a nu părăsi imobilul din municipiul Arad, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a judecătorului în fața căruia se află cauza’, se arată în soluția pronunțată de Tribunalul Arad, publicată miercuri.

Pe durata arestului la domiciliu, Delia Marina Podea va trebui să se prezinte în fața judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemată, să nu comunice cu persoanele vătămate constituite părți civile în cauză sau cu martorii descriși în rechizitoriu, ori cu fo?tii colegii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, colegii din cadrul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Vest ‘Vasile Goldiș’ din Arad.

În cazul în care va încălca cu rea-credință obligațiile care îi revin, instanța poate înlocui măsura arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive.

Decizia Tribunalului Arad nu este definitivă.

Delia Podea, șef al Secției Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și profesor la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a fost trimisă în judecată săptămâna trecută de Parchetul General, în stare de arest preventiv, în dosarul testărilor ilegale de medicamente.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Delia Podea, medic primar psihiatru, va fi judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată (10 acte materiale); fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (8 acte materiale); fals intelectual în formă continuată (45 acte materiale); uz de fals (53 acte materiale); luare de mită în formă continuată (23 acte materiale); abuz în serviciu în formă continuată (2 acte materiale); fals intelectual în formă continuată (7 acte materiale).

În același dosar, a fost deferită justiției Claudia Haiduc (fostă pacientă), acuzată de complicitate la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual în formă continuată.

Procurorii susțin că Delia Podea a efectuat studii clinice cu încălcarea prevederilor legale în materie, fapte cu potențial generator de riscuri în ceea ce privește autorizarea intrării pe piață a unor medicamente, cu riscul de a afecta negativ starea de sănătate a populației.

Totodată, utilizând ascendentul moral și profesional de care beneficia în relația cu medicii rezidenți ai Secției de Psihiatrie, cărora le era îndrumător, Delia Podea i-a determinat și i-a constrâns pe aceștia să săvârșească astfel de ilegalități.

În mod concret, Delia Podea a efectuat studii clinice fără consimțământul informat al subiecților și a consemnat în documentele întocmite aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienților, tratamentul urmat și efectele acestuia.

Pentru obținerea semnăturii pe declarația privind consimțământul participării la studiu, Delia Podea a acționat în două modalități: prezenta documentul pacienților sau aparținătorilor acestuia (în situația pacienților fără discernământ) drept acord pentru prelevarea unor probe biologice ori pentru efectuarea unor analize; contrafăcea sau dispunea unor medici rezidenți să contrafacă semnătura pacienților.

Pentru a asigura numărul de pacienți prevăzut în protocoale, Delia Podea a inclus în studii și pacienți care nu sufereau de afecțiunea pentru care era testat medicamentul experimental. La indicațiile acesteia, medicii rezidenți și asistentele medicale au consemnat în foile de observație simptomele necesare includerii în studiu, omițând total sau parțial consemnarea simptomelor reale.

Totodată, Delia Podea nu a consemnat în foile de observații administrarea unei medicamentații suplimentare neadmise de protocol, dar care producea efectele pozitive vizate de studiu.

Procurorii mai susțin că, în situația în care pacienții nu răspundeau la medicamentul testat, pentru a fi menținuți în studiu, li se administrau medicamente conținând substanțe neadmise în protocolul de studiu, iar pentru a ascunde acest fapt probele biologice atribuite pacienților erau de fapt recoltate de la cadrele medicale ale secției. Pe fondul administrării medicamentației experimentale, starea de sănătate a subiecților s-a înrăutățit semnificativ.

Potrivit dispozițiilor medicului Delia Podea, la externare, pacienților înrolați în studiu li s-au întocmit două seturi de documente: unele reale, care consemnau includerea în studiu, diagnosticul și tratamentul experimental administrat, și altele contrafăcute, înmânate pacientului și care consemnau administrarea unui tratament clasic, fără menționarea includerii în studiu.

Prin aceste modalități, Delia Podea a urmărit includerea în studii a unui număr cât mai mare de pacienți și efectuarea chiar fictivă a cât mai multe vizite, scopul final fiind acela de a încasa sume mai mari din partea sponsorilor (producători de medicamente), dat fiind că medicul primea de la aceștia un onorariu, dar și câte 400 de euro/vizită/pacient.

Astfel, pentru studiile clinice desfășurate, ea a încasat de la un singur sponsor suma totală de 179.994 euro.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments