Revista pentru adulți Penthouse nu va mai apărea în ediție tipărită și nu mai fi disponibilă de-acum încolo decât în format numeric, a informat editura mamă, grupul General Media Communications, într-un comunicat preluat de AFP.
Numărul aflat în chioșcuri, cel din ianuarie, va fi astfel ultimul după 50 de ani de existență pe suport de hârtie.
Noua versiune a revistei, în întregime numerică, „va transforma tot ceea ce cititorii știu și le place în versiunea tipărită într-o variantă numerică mai extinsă, disponibilă tot timpul, oriunde”, se arată în comunicatul transmis marți agenției France Presee.
La fel ca și concurenții săi, printre care Playboy, vânzările revistei Pentahouse au scăzut continuu în ultimele decenii. Ea a înregistrat apogeul în anii 1970, când se vindea în câeva milioane d eexemplare, cu un record de 7,1 milioane la numărul din noiembrie 1972.
Potrivit unor surse media, vânzările revistei ar fi scăzut în medie la circa 100.000 de exemplare.
Evoluția Penthouse este adaptată, potrivit directorului Jonathan Buckheit, FriendFinder Networks, care controlează General Media Communications și Penthouse, „modalității predilecte de consum al consumatorilor de azi”.
Schimbarea va permite Penthouse să rămână competitivă, notează Jonathan Buckheit. Revista „va îmbina conținuturile foto și editoriale cu oferta noastră video”, a precizat el. Redacția va fi transferată de la New York la Los Angeles, unde se află sediul Penthouse.
Penthouse a fost fondată în 1965 în Marea Britanie de Bob Guccione, un întreprinzător new-yorkez pasionat de fotografie, care a creat apoi o versiune americană în 1969.
Revista a cunoscut momentul său de glorie în 1984, prin publicarea unor clișee mai vechi ale Miss America de atunci, Vanessa Williams, fără consimțământul ei. Încoronată în septembrie 1983, prima metisă aleasă în SUA, a fost obligată să renunțe la titlu câteva luni mai târziu.
Sursa: agerpres.ro