Joi, seara, de la ora 19,00, în cadrul proiectului LUNA PLINĂ DE TEATRU va fi prezentat, de la ora 19,00, în sala Studio, spectacolul REUNIFICAREA CELOR DOUĂ COREI, de Joël Pommerat, în regia lui Radu – Alexandru Nica. Poate că cea mai bună invitație la acest spectacol (care n-are nimic de-a face cu o posibilă poveste cu substrat politico-social) îi aparține criticului Anca Giura:
Veţi viziona un spectacol viu şi puternic, nonşalant şi exigent. Vă veţi da rendez-vous cu personaje convingătoare, interpretate de actori profunzi şi fermecători. Veţi obţine prin demers de introspecţie nişte răspunsuri personalizate, adaptate şi interesante, reclamate de emoţii care vă subminează. Şi nu în ultimul rând, veţi constata că teatrul arădean îşi consolidează o trupă viguroasă de care putem fi tot mai mândri. Şi chiar dacă Cesare Pavese afirma în Femei singure că Lumea n-au făcut-o îndrăgostiţii. În fiecare dimineaţă începe o altă zi…, vă invităm să mergeţi la teatru pentru a descoperi inedite soluţii emoţionale şi pentru a experimenta ceva demult uitat: a vă simţi normali, vitali, inspiraţi.
REUNIFICAREA CELOR DOUĂ COREI, de Joël Pommerat
Regia – Radu-Alexandru Nica
Distribuţia:
Dorina Darie-Peter, Alina Danciu, Cecilia Donat, Mariana Tofan-Arcereanu, Carmen Vlaga-Bogdan, Ovidiu Crişan, Andrei Elek, Zoltan Lovas, Ioan Peter.
Scenografia – Ioana Popescu
Muzică şi sound design – Vlaicu Golcea
Coregrafia – Florin Fieroiu
Concept video – Mihai Păcurar
Light design – Lucian Moga