Polițiștii Secției 2 Micălaca au depistat în trafic, în după-amiaza zilei de 16 noiembrie a.c., un tânăr de 24 de ani, din Șiria, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 709, spre Horia. În urma verificărilor s-a stabilit că tânărul are dreptul de a conduce suspendat, iar numerele de înmatriculare ale autoturismului condus fuseseră atribuite unui alt autoturism. Întrucât tânărul este cercetat pentru alte infracțiuni la regimul circulației, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad în vederea luării unei măsuri preventive.
Pe strada Mușețel, din municipiu, polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat un tânăr de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.
Cei doi sunt cercetați pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.