TIMPI DE PREPARARE
- Timp de preparare: 30 min
- Gata in: 30 min
INGREDIENTE
- 200 g orez
- 3-4 linguri ulei
- 1 ceapă
- 2 morcovi
- 2 gogoşari sau ardei graşi
- 1 legatura pătrunjel şi mărar
- 1 varză murată
- 2 linguri suc de roşii
- sare
- piper măcinat
- piper boabe
PREPARARE
1. Orezul se curăţă şi se spală. Varza se desface în foi, se spală şi se lasă la scurs. Într-o tigaie încinsă cu ulei se călesc, 1 – 2 minute, ceapa tocată mărunt şi orezul. Morcovii se taie cubuleţe şi se pun în compoziţia de orez. Se stinge cu puţină apă şi se lasă să fiarbă înăbuşit 5 minute.
2. Se adaugă gogoşarii tăiaţi cubuleţe şi miezul de varză tocat mărunt. Se amestecă uşor şi se condimentează cu sare, piper şi verdeaţă.
3. Se umplu foile de varză cu câte o lingură din compoziţia de orez, apoi se rulează şi se pun într-o oală unsă cu ulei, cu un strat de varză tocată pe fund. Se adaugă câteva boabe de piper, puţin ulei, sucul de roşii şi apă, până la nivelul sarmalelor. Se fierb la foc mic, 70 – 75 minute.
POFTĂ BUNĂ!
Sursa: unica.ro