Painea pustniceasca este un aliment intalnit mai ales in viata pustnicilor din vechime, de la care aceasta paine isi trage si numele. Numita uneori si „paine harica”, fapt care i-a facut pe unii sa se pronunte prea repede impotriva ei, aceasta paine este numai un aliment pustnicesc, aducator de mult folos celor care se nevoiesc in liniste si rugaciune. Painea pustniceasca nu inlocuieste Sfintele Taine si anafura, ci constituie numai baza unui regim alimentar sanatos, intalnit mai ales in viata pustnicilor.
Painea pustniceasca este pusa adesea in legatura cu parintele Ghelasie de la Frasinei, care o recomanda tuturor ucenicilor sai. La randul sau insa, parintele Ghelasie a preluat aceasta traditie de la cuviosul pustnic Arsenie Praja, care, la randul sau, a aflat despre ea din traditia pustniceasca pusa in legatura cu pustnicul Neofit din Carpati (secolul XI). Renumitul pustnic din Apuseni, Cuviosul Arsenie Praja, trecut la cele vesnice in anul 1974, a fost duhovnicul parintelui Ghelasie de la Manastirea Frasinei.
Painea pustniceasca, un ajutor in viata isihasta
Pentru pustnici, calugari si nevoitori duhovnicesti, mancarea reprezenta adesea o problema esentiala. Daca locul singuratic este prima conditie a unei vieti pustnicesti, mancarea este a doua. Astfel, deparece pustnicii isi consacrau tot timpul lucrarii duhovnicesti, a umbla „cu bucataria in pustie” era un fel de contrazicere a vietii pustnicesti. Pentru aceasta, pustnicii din vechime au gasit o solutie, pe cat de simpla, pe atat de roditoare: un aliment a carui preparare nu solicita mult timp, nici foc, dar care hranea suficient si sanatos.
Deoarece fructele de padure si verdeturile aflate la indemana se aratau uneori insuficiente, pustnicii din vechime au ajuns la „chipul painii”, adica la „painea pustniceasca”. Aceasta paine, care nu necesita bucatarie, caci nu are nevoie de foc, este o paine speciala, ea fiind mult intrebuintata de pustnicii din vechime.
Cu timpul insa, odata cu inmultirea vietuitorilor din pustie si a a intemeierii manastirilor cu viata de obste, painea pustniceasca a inceput a fi uitata, locul acesteia fiind luat de painea alba, coapta pe vatra. Impreuna cu painea coapta, in alimentatia monahilor au intrat si multe alte produse nefolosite pana atunci de acestia. Pentru aceasta, calugarii si pustnicii au inceput sa isi piarda sanatatea trupului.
Vechea traditie pustniceasca autohtona, identificata de catre parintele Ghelasie cu cea „carpatina”, a ramas astazi mai mult o amintire de demult, aceasta avand tot mai putini urmasi. Cand parintele Ghelasie de la Frasinei a vorbit despre valoarea painii pustnicesti in viata mistica, acesta a fost judecat ca inselat.
Painea pustniceasca nu are nici o legatura cu mistificarea vreunui aliment. Pentru aceasta, cand parintele Ghelasie vorbea despre importanta acestei paini in viata isihasta, el nu facea catusi de putin vreo „mistica a mancarii”, ci vroia numai sa arate ca viata mistica sta intr-o foarte stransa legatura cu alimentatia trupeasca.
Reteta pentru painea pustniceasca
Se macina graul, obtinandu-se faina integrala. Cu putina apa, faina integrala se framanta pana ce ajunge sub forma de coca tare. Odata obtinuta coca, aceasta se lasa la dospit, intr-un loc uscat si cald, in jur de zece ore. Odata dospita, aceasta paine se poate manca asa cum este sau, daca se usuca si mai mult, sub forma de pesmet.
Potrivit cuviosului Ghelasie de la Frasinei, „aceasta paine are toata hrana”. In acelasi sens, Sfantul Grigorie Sinaitul spune: „Nu intaresc trupul celelalte mancaruri, cat il intareste impartasirea de paine si apa.” In continuare, isihastul de la Frasinei, spune: „Sfantul Antonie cel Mare manca o astfel de paine si a trait peste o suta de ani. Multi pustnici, ajungand sa foloseasca painea coapta, s-au imbolnavit, facand carente de hranire. Aceasta paine aduce o ameliorare indeosebi in bolile psihice si in potolirea patimilor. Indeosebi in specificul traditiei carpatine este folosita aceasta paine pustniceasca, deodata cu gestul iconic al inchinarii (rugaciunea).”
Sursa: crestinortodox.ro
