RETEAUA EXIMBANK SE EXTINDE CU O NOUA AGENTIE: EXIMBANK ARAD

by webeditor

EximBank continuă procesul de extindere a rețelei operative prin deschiderea unei noi agenții în municipiul Arad care să consolideze prezența băncii în zona de vest a țării, una dintre regiunile cu un nivel ridicat de dezvoltare economică.

”Abordarea de business a EximBank continuă să fie concentrată pe dinamizarea activităţii comerciale prin valorificarea accelerată a specificului activităţii sale şi a resurselor disponibile. Analizăm permanent oportunităţile şi căutăm să ne extindem în zone cu potenţial economic care să ne permită să ne consolidăm prezența pe segmentul de nișă pe care operăm – cel de corporate banking. De aceea, avem în vedere continuarea procesului de dezvoltare a rețelei cu menținerea unei poziții echilibrate din punctul de vedere al riscurilor”, a spus Traian Halalai, președintele EximBank.

Noua agenție este deschisă în Arad, Piața Avram Iancu, nr.10 (arad@eximbank.ro) și, la fel ca și ultimele unități inaugurate de bancă, va funcționa cu trei angajați, fără servicii de back office.

Procesul de dezvoltare a rețelei operative a EximBank a demarat anul trecut, când au fost inaugurate patru agenții. EximBank Arad se alătură astfel unităţilor teritoriale pe care banca le are în Bucureşti, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Târgu Mureș, Timişoara şi Sibiu.

”Aradul este una dintre cele mai bune zone pentru afaceri din țară, cu importante concentrări de producție generatoare de dezvoltare economică și cu un mediu de afaceri dezvoltat. Așadar, pentru EximBank, care are ca misiune sprijinirea business-ului, deschiderea agenției Arad a fost o decizie firească în contextul în care ne-am stabilit ca strategie susţinerea cât mai multor proiecte care aduc plus valoare în economie”, a mai spus Traian Halalai.

EximBank este o instituţie specializată al cărei portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune – finanţare, garantare şi asigurare, permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene. Operatorii economici pot obține informații suplimentare și prin intermediul site-ului www.eximbank.ro.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate