RESTAURANTUL DIN PANCOTA, CARE A BAGAT 24 DE NUNTASI IN SPITAL, A FOST INCHIS

by Cosmin Mihuta

Inspectorii de sănătate publică din Arad au suspendat activitatea restaurantului din localitatea arădeană Pâncota de unde au ajuns la spital 24 de nuntaşi după ce au făcut toxiinfecţie alimentară, aparent de la aperitivele cu brânză servite.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Laura Nicolescu, a declarat, luni, că la restaurantul din Pâncota au fost descoperite mai multe nereguli legate de igienă şi de păstrarea alimentelor, astfel că administratorul localului a fost amendat cu 3.000 de lei.

În plus, am decis sistarea activităţii restaurantului până la remedierea problemelor constatate„, a precizat Nicolescu.

DSP aşteaptă ca rezultatele probelor prelevate din local să fie finalizate miercuri, când se va şti exact ce germeni au produs intoxicaţia în cazul participanţilor la nuntă.

Şi angajaţii localului au fost testaţi, fiind recoltate probe biologice de la aceştia, respectiv exudate nazale şi faringiene.

Pe de altă parte, reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad spun că toţi pacienţii care au fost internaţi sunt în stare bună, răspunzând la tratamentele primite.

Un număr de 24 de persoane, între care nouă copii, au ajuns la spital cu intoxicaţie alimentară după ce au participat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o nuntă în localitatea arădeană Pâncota, autorităţile de sănătate publică suspectând că brânza din aperitiv a cauzat problemele de sănătate.

Duminică, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Laura Nicolescu, declara că nouă copii şi 15 adulţi au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad cu simptome de toxiinfecţie alimentară, iar şapte dintre copii şi un adult au rămas internaţi, restul refuzând spitalizarea.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments