Arad. Datorită numărului mare de spectatori care și-au anunțat intenția de a viziona spectacolul „Recital. Eminescu. Scrisori” susținut de actrița Oltea Blaga, în seara de 15 ianuarie, de la ora 19.00, reprezentația va avea loc în sala Studio a TCISA și nu în sala 30/3 așa cum era programat inițial.
Vă reamintim că Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, în chiar Ziua Culturii Naționale lansează un nou proiect. 15 ianuarie devine astfel ziua în care poezia revine pe scena TCISA într-un demers ce se dorește de lungă durată.
„Am ales Ziua Culturii Naționale, această zi esențială pentru fiecare dintre noi, pentru a lansa un proiect dedicat poeziei. Este vorba despre o serie de recitaluri pe care intenționăm să le aducem în fața publicului în fiecare lună. Demersul nostru, inițiat de actrița Oltea Blaga, are menirea de a reda publicului, bucuria întâlnirii cu versurile, cu această atât de frumoasă și profundă formă de exprimare umană.” – spune Bogdan Alexandru Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Primul spectacol din seria „Seara de poezie” are loc în 15 ianuarie, atunci când, actrița Oltea Blaga vine în fața publicului cu un recital de poezie eminesciană: „Recital. Eminescu. Scrisori”.
„Acest recital îmi provoacă o imensă bucurie. Este vorba în primul rând de acea senzație profundă, plină de semnificații, de redescoperire a unor versuri atât de frumoase și atât de valabile. Am ales pentru acest recital „Scrisorile” lui Eminescu, pe care m-am încăpățînat să nu le citesc în fața spectatorilor, ci să le învăț pe de rost. A fost o muncă titanică pe care însă nu o regret nici o clipă pentru că sunt convinsă că așa, transmise privind direct în ochii spectatorului, acesta va simți ceea ce trebuie: sinceritate, emoție și profunzime.” – spune actrița Oltea Blaga
Recitalul de poezie eminesciană din 15 ianuarie este cu atât mai special cu cât el va beneficia și de un invitat special. Este vorba despre muzicianul Pedro Negrescu*.
„Îl iubesc și îl admir de când am apărut în lumea asta mare. I-am ascultat topită muzica și am fost la concertele lui, uneori ținându-mi respirația de drag și uimire. Miercuri, 15 ianuarie 2020, vom fi împreună pe o scenă pentru prima oară. Mai trebuie să vă spun cât sunt de emoționată?” – spune Oltea Blaga
Reprezentația din 15 ianuarie este programată la ora 19.00, în sala 30/3 a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Ea face parte din proiectul „Luna plină de teatru”.
*Pedro Negrescu (pe numele real Petronius Aciocârlănoaei) (n. 25 aprilie 1969, Tecuci) este un profesor, instrumentist, regizor muzical și contrabasist de jazz și dirijor de muzică clasică.
A debutat la clasa ilustrului profesor Valentin Gabrielescu, unde, făcând parte din grupa specială de auz absolut, era aproape în exclusivitate câstigatorul concursului de solfegiu – dictat, iar drept premiu era bagheta, și deci dreptul de a dirija clasa. A inceput studiile de orchestră ca violoncelist, încă din gimnaziu, la Liceul de Arta „G. Enescu” din București. A urmat cursurile de orchestră la Haendel Akademie – Karlsruhe – Germania in 2000, 2001, 2003, atat la sectiunea instrumentala, cat si cea de operă. În anul 2008 a beneficiat de o bursa post-universitară în S.U.A.,unde a fost asistent dirijor al maestrului Larry Livingston, și a participat ca instrumentist în Orchestra Idellwild Festival, cu care a concertat la celebra Disney Hall. A asistat deasemenea la repetițiile orchestrelor Los Angeles Philarmonyc, Pacific Symphony, Los Angeles Opera, U.S.C. Thornton Orchestra. În urma acestor studii, a obținut Certificate of Highest Distinction. Ca dirijor, a susținut concerte cu orchestrele Filarmonicilor din: Arad, Timișoara, Cluj, Bacău, Botoșani, Iași, a Teatrului Muzical „N. Leonard” din Galați, si a Tearului de Opereta din Kiev. Din anul 2000, se dedică aproape în intregime artei dirijorale, parcurgând etape de studiu în particular, de masterat și de doctorat, avându-i ca profesori pe Petru Andriesei, Cristian Brancusi, Dumitru Goia. A mai studiat cu maestrii: Petru Oshanitsky, Sabin Pautza, Larry Livingston, Ilarion Ionescu Galati, Valentin Doni. Ca muzician de jazz, a sustinut numeroase concerte, realizand foarte multe inregistrari de radio si televiziune. Este autorul a trei albume proprii si totodată autor al unor muzici de teatru si film. Dupa o îndelungata carieră didactica, în prezent este profesor la Universitatea de Artă Teatrală din Targu Mures, Facultatea de Muzică.