Repartizarea elevilor în clasele pregătitoare pentru anul şcolar 2020-2021

by Cristian Dobre

În perioada 01-04 sept. 2020, va avea loc repartizarea elevilor în clasele pregătitoare, prin tragere la sorţi, pentru anul şcolar 2020-2021. “Comisiile de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2020-2021, din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat vor repartiza elevii înscrişi la clasa pregătitoare, prin tragere la sorţi în cadrul unei şedinţe la care va participa un reprezentant stabilit de Consiliul reprezentativ al părinţilor/Asociaţia de părinţi din unitatea de învăţământ şi un inspector şcolar delegat de ISJ Arad.”, ne-a declarat Marius Göndör, inspector şcolar general.

Data şi ora repartizării prin tragere la sorţi va fi stabilită de către Comisia Judeţeană din cadrul ISJ Arad, de comun acord cu conducerile unităţilor de învăţământ.

Repartizarea prin tragere la sorţi se va realiza prin bileţele individuale pe care va fi scris numele fiecărui copil aşa cum este încris în aplicaţia informatică SIIIR.

În urma şedinţei de repartizare prin tragere la sorţi, în aceeaşi zi, după validarea rezultatelor în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, unităţile de învăţământ vor afişa la avizier şi pe site rezultatul repartizării elevilor în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2020-2021.

 

 

Facebook Comments