Se spune că durerile de dinți pot fi comparate în intensitate cu cele din timpul nașterii. Comparația pare exagerată, dar durerile de dinți sunt reale. Până ajungi la dentist, să îndepărtezi cauza care a provocat problemele, uite câteva remedii naturale care te ajută să calmezi durerile de dinți.
Când apar durerile de dinți
Durerile de dinți te deranjează atunci când ai carii și nervul a fost atins, când ai o sensibilitate (la cald, la rece), cauzată de o demineralizare a dintelui (aceasta precedând formarea unei carii), dacă suferi de bruxism (încleștarea și măcinarea dinților apare cel mai frecvent în timpul nopții)
Cum scapi de durerile de dinți
Mușețel și bicarbonat
Într-o cană cu apă clocotită se lasă la infuzat o mână de flori de mușețel, timp de 5 minute. Se lasă să se răcească puțin și se adaugă o lingură de bicarbonat de sodiu. Se face gargară cu lichidul – într-o primă fază durerea sporește în intensitate, dar imediat se diminuează, ca luată cu mâna.
Ceai verde și usturoi
Clătește gura cu o infuzie de ceai verde în care ai stors 2-3 căței de usturoi. Nu te speria de miros, ceaiul verde diminuează tăria usturoiului, dar combinația are un efect antiseptic și calmează rapid durerile de dinți.
Ștevie
Din bătrâni, fiertura de ștevie este un remediu foarte eficient când vrei să scapi de durerile de dinți. Se pune ștevie într-un pahar cu lapte fierbinte și se lasă la infuzat. Amestecul răcit la o temperatură suportabilă se ține în gură până se răcește complet, apoi se mai ia o gură din amestec și se ține alte câteva minute. Operațiunea se repetă până când durerea dispare sau scade semnificativ în intensitate.(unica.ro)