Remedii naturale împotriva faringitei

by Cristian Dobre

Faringita: remedii naturale şi modalităţi de prevenţie

Faringita este o stare de disconfort în gât, manifestată prin durere la înghițit, senzație de zgârieturi în gât și tuse, produsă de inflamația orofaringelui. Factorii declanșatori ai faringitei pot fi de natură virală, bacteriană sau fungică. Astfel, fiecare tip de faringită are o perioadă predilectă de manifestare. Faringita bacteriană este mai des întâlnită în sezonul rece (din iarnă până la început de primăvară), iar faringita virală este mai frecventă pe timpul verii și al toamnei. Cu toate acestea, faringita virală este cea mai răspândită formă a bolii.

Cauze și factori de risc

Infecțiile virale, precum gripa sau mononucleoza, sunt principalii declanșatori ai faringitei. În acest caz, tratamentul este destinat ameliorării simptomelor, și nu vindecării propriu-zise. Faringita de natură bacteriană, adesea declanșată de streptococul de grupă A, este tratabilă cu antibiotice. În ceea ce privește factorii de risc, cei mai mari sunt expunerea la frig sau la fum, dar este de reținut și faptul că, odată prinsă o răceală, există șanse ca această să se transforme în faringită, dacă nu este tratată corespunzător.

Remedii naturale

Având în vedere că cea mai frecventă formă de faringită este cea virală, care nu răspunde la tratament medicamentos, este recomandat să apelați la remedii naturale pentru a ameliora simptomele și a grăbi recuperarea. Cele mai important remedii, ca în cazul răcelii, sunt odihna și căldura. Expunerea limitată la frig (ceea ce cuprinde și alimentele și băuturile reci), împreună cu somnul și repausul vor face o mare diferență în procesul de recuperare.

Consumul de lichide este, de asemenea, foarte important, pentru a preveni deshidratarea. Încercați să consumați cât mai multe supe și ceaiuri calde, apă, și să consumați legume și fructe bogate în vitamine, în special în vitamina C. Câteva exemple sunt: citricele, merele, roșiile, kiwi, ardeii grași, broccoli, morcovii, conopida, usturoiul, pătrunjelul și sparanghelul.

În ceea ce privește consumul de ceaiuri, cele mai indicate ceaiuri anti faringită sunt ceaiul verde (proprietăți antiinflamatorii și antibacteriene), ceaiul de ghimbir (proprietăți antiinflamatorii, antiseptice și antibacteriene), ceaiul de lemn dulce (are efect calmant, deci este foarte bun pentru durerile în gât) și ceaiul de mușețel (proprietăți reparatorii și antiinflamatorii; de asemenea, calmează durerea în gât).
În cazul în care faringita este de origine bacteriană, gargara cu apă amestecată cu puțină sare vă poate ajuta în uciderea bacteriilor, datorită proprietăților dezinfectante ale sării, dar și în curățarea mucusului de pe căile respiratorii.

Mierea este, la rândul ei, un foarte bun antibacterian și, conform ultimelor cercetări în domeniu, are și proprietăți antivirale. Fie că o consumați ca atare sau amestecată în lapte sau ceai, mierea vă poate ajuta atât la uciderea bacteriilor responsabile pentru faringită, cât și la ameliorarea durerilor din gât.

Cel mai bun prieten al mierii și un aliat puternic împotriva bolii este lămâia. Bogată în antioxidanți și vitamina C, consumul de lămâie ajută în lupta împotriva inflamației, are proprietăți antibacteriene, fortifică organismul și ameliorează senzația de durere în gât. În plus, lămâia este ușor de consumat în ceaiuri, cu apă călduță și miere, și în supe cremă calde, deci vă puteți asigura necesarul zilnic fără prea mult efort.

Măsuri de prevenție

Pentru a evita neplăcerile produse de faringită, este important să vă luați anumite măsuri de prevenție. Cea mai importantă măsură este protejarea organismului și, în special, a căilor respiratorii, de frig. Acest lucru înseamnă să aveți grijă la expunerea la frig pe timpul iernii și la alimentele/băuturile prea reci pe parcursul întregului an. Fumatul sau expunerea la fum creează un mediu propice afecțiunilor faringiene, prin urmare este important să aveți grijă la consumul zilnic de țigări sau, preferabil, să renunțați la fumat. În cazul în care sunteți deja bolnav, este indicat să renunțați la țigări până dispare afecțiunea.  Nu în ultimul rând, spălați-vă des mâinile, mai ales după ce ați intrat în contact cu o persoană bolnavă sau ați fost în spații publice. Faringita este o boală infecțioasă, prin urmare există șanse mari să o luați din spațiul public.

Sursa: doc.ro

Facebook Comments