Regizorul şi actorul Mihnea Columbeanu, suspectat de pornografie infantilă, a fost arestat preventiv, potrivit unei decizii luate de Curtea de Apel Bucureşti, prin care a fost admis recursul procurorilor faţă de cercetarea acestuia sub control judiciar.
Tribunalul Bucureşti a decis, în 18 iulie, cercetarea sub control judiciar a lui Mihnea Columbeanu, după ce acesta fusese reţinut cu o zi înainte.
În motivarea deciziei luate de Tribunalul Bucureşti s-a arătat că nu se poate spune că lăsarea acestuia în libertate ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică.
Hotărârea Tribunalului Capitalei a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis, miercuri, arestarea lui Columbeanu. Decizia Curţii de Apel este definitivă.
Sursa: mediafax.ro