Nicolae, căruia Regele Mihai i-a retras titlul de principe, este aşteptat să participe la înmormântarea bunicii sale, Regina Ana, care va avea loc pe 13 august la Curtea de Argeş.
Chiar dacă i s-a retras titlul de principe, Nicolae este membru al familiei şi va sta alături de rudele sale regale, anunţă tvr.
Spre deosebire de Nicolae, de la înmormântare va lipsi Irina, una dintre fiicele cuplului regal, însă este aşteptat să vină Regele Mihai, care în ultima perioadă nu a mai apărut în public din cauza problemelor de sănătate.
Principele Nicolae a postat pe Facebook un mesaj în memoria bunicii sale, Regina Ana, la numai câteva ore după vestea morţii acesteia.
”Dumnezeu să te ierte, Regina mea blândă!
O femeie cu un caracter tare ca o piatră şi o bunătate nobilă, pe care nu le-am întâlnit la altcineva.
Urmează un doliu care învăluie naţiunea în durere. Cu ochii în lacrimi, îi rog pe români să se roage pentru sufletul Reginei şi pentru sănătatea Regelui.
De la bunica mea am învăţat că tăcerea şi discreţia, atunci când le simţi ca principii de neclintit, nu sunt un simbol al slăbiciunii, ci al tăriei şi demnităţii”, a scris Nicolae Medforth-Mills pe Facebook.
Ulterior, nepotul Reginei şi-a schimbat poza de profil cu una a bunicii sale, care pare că îşi ia rămas bun.
Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills (n. 1 aprilie 1985, Meyrin, Elveţia) este nepotul cel mai vârstnic al fostului suveran al României, Mihai I. Născut şi crescut în străinătate, a vizitat România în 1992, cu ocazia primei vizite a bunicului său după începutul exilului din 1948. La împlinirea vârstei de 25 de ani (1 aprilie 2010), Nicolae a primit titlul de Principe al României, cu rangul şi apelativul de Alteţă Regală. Ulterior a participat la diverse activităţi publice ale familiei sale şi a fost implicat în acţiuni caritative. Printr-un document semnat la 1 august 2015 şi intrat în vigoare imediat, i-au fost retrase titlul şi calificativul şi a fost exclus din linia de succesiune la tronul României.
Sursa: gandul.info