Regele Charles al III-lea, încoronat în Scoția

by Florian Popa

Ceremonie fastuoasă la Edinburgh, Scoția, pentru a marca încoronarea Regelui Charles al III-lea. Suveranul a primit bijuteriile coroanei Scoției. Potrivit tradiției, încoronarea e sărbătorită separat de Scoția, întrucât până la 1603, când s-a făcut unirea coroanelor, Anglia și Scoția aveau monarhi diferiți.
Slujba de recunoștință, momentul cel mai important al ceremoniilor de astăzi de la Edinburgh, a avut loc la Catedrala St. Giles, scrie stiri.tvr.ro.
Regelui Charles i s-au înmânat bijuteriile coroanei Scoției, sceptrul, coroana purtată de Maria Regina Scoției în 1543 și noua sabie Elizabeth, numită după Regina Elisabeta a II-a şi confecţionată pentru a o înlocui pe cea dăruită de Papa Iulius în 1507, dar care acum este prea fragilă pentru a fi folosită.
Ducele de Hamilton: „Prin simbolul acestei coroane, ne angajăm să fim loiali, cu credinţa că veţi domni ca rege al nostru, în slujba tuturor.”
Regele Charles al III-lea: Prin primirea acestei coroane, promit solemn că așa voi face, cu ajutorul lui Dumnezeu.
După slujbă au fost trase 21 de salve de tun în onoarea Regelui Charles, iar Săgețile roșii din cadrul Forțelor Aeriene Regale au făcut un zbor ceremonial de survol.
Scoțienii i-au întâmpinat cu căldură pe noul rege și pe soția lui, Camilla.
Au avut loc o procesiune populară, la care au participat circa 100 de persoane din toate mediile sociale scoțiene, precum şi o procesiune regală.
S-a produs și un incident – circa 100 de antimonarhiști s-au adunat în fața Catedralei St. Giles și au strigat: „Nu e regele meu”.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate