A venit vremea meciurilor decisive pentru echipele arădene – toate trei de la CS Municipal – de tenis de masă. Cu siguranţă cel mai important joc e cel al senioarelor, din Superligă, contând pentru semifinala campionatului. CSM Arad o va înfrunta, în dublă manşă, pe Farul Constanţa, meciul tur urmând să se dispute vineri, ora 13, la Arad – intrare liberă, în sala din incinta complexului “Emil Prokopecz” (str.Mihai Eminescu, nr.28). Antrenorul Cristian Dodean se bazează pe un lot format din patru jucătoare: Bianca Crişan – care deşi nerefăcută complet după accidentare – va strânge din dinţi, pentru a-şi ajuta colegele, Andreea Fistyulof, Aneta Maksuti şi Ivana Vejnovic – ultimele două sârboaice.
În cele două turnee tur-retur, din sezonul regulat, CSM Arad şi Farul Constanţa şi-au împărţit victoriile, astfel că lupta e deschisă, pentru calificarea în marea finală. Interesant şi cel puţin curios e faptul că returul se joacă deja, sâmbătă, pe litoral, la doar o zi distanţă! Cele două echipe au convenit, în contextul sărbătorilor şi a câtorva turnee internaţionale, să se înfrunte vineri şi sâmbătă. “Este un meci greu, în care e posibil orice rezultat. Vom da totul pentru a ne califica, voi stabili în ziua partidei cine joacă. După meciul de la Arad ne punem pe tren, iar sâmbătă jucăm la Constanţa!”, spune Cristi Dodean.
Meciuri capitale au şi celelalte două echipe: băieţii din Divizia A (Bogdan Roman, Patriciu Muntean şi Paul Mladin) au baraj de promovare pentru Superligă, cu CSA Steaua, joi, ora 11, tot la Arad şi fetele mici (Adela Strună, Irina Rus, Mădălina Orban şi Andreea Neamţu), din Divizia B, sâmbătă, ora 10, tot la Arad, baraj de promovare în a doua divizie, cu CSTA Bucureşti.