Mircea Rednic nu uită debutul de pe banca UTA-ei, cu un meci împotriva Universității Cluj, în semifinala din sezonul trecut al Cupei României, încheiată cu o victorie controversată a „șepcilor roșii”, scor 1-0. Același rezultat s-a înregistrat și în meciul tur din actualul sezon din Superligă, când Rednic nu s-a aflat pe bancă după infarctul suferit anul trecut. Așadar, destule motive de revanșă pentru experimentatul tehnician al Bătrânei Doamne. Duminică, de la ora 13, cele două formații se întâlnesc pe Cluj Arena în etapa a 24-a, gazdele având ca țintă play-off-ul, iar roș-albii o clasare cât mai bună, care să îi scutească de grijile retrogradării: „Cu Neluțu sunt prieten, am jucat împreună, eu i-am fost antrenor. Normal că ambițiile sunt mari aici, am pierdut cu 1-0 în tur, n-a fost un meci bun din partea noastră. Eu nici nu eram pe bancă, după infarctul pe care l-am făcut. Acum, normal că îmi doresc să avem continuitate în joc și ar fi extraordinar să fie și un rezultat bun, ținând cont că după aia jucăm acasă cu Botoșani și la Voluntari, care sunt echipe de nivelul nostru, cu care noi ne batem pentru îndeplinirea obiectivului. Eu îmi doresc mult mai mult, am și discutat cu ei, mi-a plăcut atitudinea pe care au avut-o, determinarea, ambiția și entuziasmul pe care ni l-a dat publicul și eu cred că a fost bine și de aia vreau să avem o continuitate în joc și în rezultate. Nici ei n-au schimbat foarte mult, cu toate că au posibilități din punct de vedere financiar. Și ei vor cele trei puncte și noi ni le dorim, va fi frumos acolo, la Cluj, sunt sigur. Am văzut că suporterii noștri se mobilizează, vor fi în număr mult mai mare decât au fost la ultimele meciuri jucate acolo. Sunt condiții bune, o să mergem cu încredere, cu tupeu” a afirmat Mircea Rednic.
Iacob revine în lot, dar va apăra Kucher, Cooper e indisponibil! Va arbitra la centru Iulian Călin
În etapa trecută, clujenii au pierdut cu 0-1 împotriva Politehnicii Iași, așa că echipa lui Sabău nu e în cea mai bună formă înaintea partidei cu UTA. „I-am văzut la ultimul meci, impresia mea a fost că au fost prea siguri că vor câștiga si au dat de o echipă agresivă, bine așezată în teren. Normal, era un meci care ar fi trebuit să se termine egal, dar cu o execuție surprinzătoare s-a făcut diferența. Normal că noi ne-am fi dorit un egal sau să bată Clujul, dar așa suntem acolo” a declarat Rednic. La nivel de lot, Cooper va fi absent, atacantul fiind pe antibiotice din cauza unei stări gripale. De asemenea, va lipsi în continuare și Aly Abeid, așteptat abia săptămâna viitoare la Arad. Iacob și-a revenit, dar între buturi va rămâne Kucher, răsplătit astfel de Rednic pentru prestația excelentă din meciul cu Sepsi. U Cluj e pe 8, cu 32 de puncte, la doar o lungime sub linia de play-off, iar UTA ocupă poziția a 12-a, cu 27 de puncte. Va arbitra la centru argeșeanul Iulian Călin, din Ștefănești, ajutat la cele două margini de Romică Bîrdeș (Pitești) și Alexandru Vișan (Galați). În Camera VAR vor fi Cătălin Popa, din Pitești și Ciprian Danșa, din Satu Mare.