UTA a câștigat norocos cu Dinamo, 2-1 și antrenorul Mircea Rednic a admis că echipa lui putea chiar să piardă. „Nu mi-aș fi dorit scenariul ăsta, dar mă bucur că am reușit să câștigăm acest meci. Nu pot decât să-mi felicit jucătorii, au avut răbdare, chiar dacă publicul și-ar fi dorit altceva. Cred că Dinamo a făcut un meci foarte bun tactic, n-am prea avut soluții. Puteam chiar să și pierdem, la ce ocazie au avut. Mulțumesc și suporterilor că au venit să susțină echipa. Sunt un antrenor fericit în seara asta. Mi-aș fi dorit să fim mult mai prezenți în careul advers”, a spus Rednic. La flash-interviul de după meci, Mircea Rednic (61 de ani) nu a putut evita întrebările despre Dinamo, în contextul în care i-a antrenat în cinci rânduri pe „câini”. Ultimul mandat, început în octombrie 2021, s-a încheiat prematur, două luni mai târziu. Astfel, „Puriul” a lansat o săgeată atât către cei care se aflau la conducere la acea vreme, cât și spre cei care se ocupă acum de club.
„Ca joc, nu arată rău. Poate mai multă încredere, se vede că n-au. E greu, nici suporterii nu mai au răbdare, e greu ca antrenor să le ridici moralul și să pregătești jocurile. Le doresc să-și revină cât mai repede. Nu vreau să mă bag. Să nu uităm că Burcă a venit într-o situație delicată, poate nimeni n-ar fi preluat Dinamo în acea situație. Au promovat, nu-i vina lui că noii acționari nu și-au dat seama că una e Liga 2, alta e SuperLiga. Trebuiau să întărească echipa.
Închei, pentru că sunt antrenor la UTA. Am fost acolo, m-au dat la o parte. N-ai cum să uiți, au fost o înțelegere între mine și cei care erau atunci la conducere. N-au respectat-o, m-au dat la o parte și au retrogradat. Sunt ferm convins că Dinamo nu retrograda cu mine pe bancă. Poate s-a vrut retrogradarea, să le fie de bine”, a spus Rednic.
Ovidiu Burcă a izbucnit: ”E rușinos, scandalos să dai penalty la acea fază!”
Antrenorul lui Dinamo a acuzat arbitrajul și consideră că penalty-ul primit de UTA în finalul meciului, în urma căruia a fost stabilit rezultatul final, a fost acordat incorect.
”E rușinos, un penalty total anapoda. Nu vreau să folosesc cuvinte jignitoare la adresa arbitrilor, dar nu cred că se impunea acordarea penalty-ului. Ce s-a întâmplat la acea fază e scandalos.
Trebuia să câștigăm acest meci, am făcut un joc bun, un joc solid. Am avut ocazii să închidem meciul, dar, din păcate, se termină așa, cu acest penalty oferit cadou celor de la UTA.
E dureros, am acumulat foarte puține puncte, dar trebuie să vă uitați cum am pornit în această campanie. Nu vreau să-mi găsesc scuze, dar, dacă vrem să vedem lucrurile cum sunt ele în realitate, observăm că sunt motive obiective pentru care suntem aici.
Echipa a arătat bine, ăsta este spiritul, nu trebuie să coborâm sub nivelul arătat astăzi”, a declarat Ovidiu Burcă.