Rednic nu mai e atât de optimist și chiar anunță: „N-am reușit să aducem jucătorii pe care i-am fi dorit!”

by Sorin Haut

UTA se mișcă greu și slab în mercato, iar cei opt jucători transferați până acum nu spun mare lucru, mulți dintre ei activând în ligi inferioare și fără realizări individuale importante. Mai mult, o parte din ei au venit și târziu la Arad, de doar câteva zile și la această oră nu se poate vorbi nici măcar de omogenitate, darămite de un prim 11 bine stabilit sau de un nivel de joc optim. Sigur că pe undeva ne așteptam la acest scenariu, mai ales în condițiile noii politici salariale și a revoluției din lot, dar trebuie menționat că Mircea Rednic știa la ce se înhamă și chiar și-a asumat asta. Întrebat de noi cu subiect și predicat la una din primele conferințe dacă i s-a impus vreun obiectiv la semnarea contractului, a declarat că acesta este play-off-ul, apoi a revenit și a spus că este doar o…ambiție personală. Optimist din fire, a încercat să liniștească suporterii cu declarații curajoase, cum că nu își face probleme și echipa va arăta bine. Rednic își reconfirmă însă cumva porecla de „Strâmbul”, el contrazicându-se și ieri în declarații, după amicalul de la Reșița: „Normal că nu îmi convine că am terminat ultimii și începem primii campionatul, timpul de pregătire a fost foarte scurt și nici în perioada asta n-am reușit să aducem jucătorii pe care ni i-am fi dorit”, după care tot el revine și spune: Până acum am adus jucători de care, cred eu, am nevoie și care pot să ajute echipa”. Credem că mai degrabă prima declarație ar fi cea realistă, pentru că e clar că la UTA au venit, în majoritate, jucători ce nu erau prime opțiuni de transfer.

„Până duminică mai vin doi jucători și lotul va fi complet în proporție de 85%”

Iată că odată cu trecerea timpului și apropierea debutului de campionat, situația de la UTA nu pare deloc îmbucurătoare. Rednic a tras concluziile după ultimul test al verii și nu a uitat să anunțe alte două transferuri până la sfârșitul acestei săptămâni:  „Important este că a fost un antrenament foarte bun, util și pentru noi și pentru cei de la Reșița. Am încheiat două săptămâni de pregătire cu trei jocuri. Și rezultatul e important, dar, în primul rând, am vrut să văd toți jucătorii la treabă. Sunt mulțumit de ce s-a întâmplat, se vede o oboseală, de vineri o să începem să pregătim meciul de la Galați. E greu să judeci jucători care au avut două săptămâni grele de pregătire, cu câte două antrenamente, dar i-am văzut, au calitate. Sunt mulțumit de evoluția unor jucători, mai ales de cei noi, mai sunt încă multe lucruri de pus la punct, e clar că omogenitate că nu are cum să fie. Sper ca până duminică să vină încă doi jucători pe care i-am promis. Sunt discuții avansate și eu cred că duminică, în proporție de 85%, lotul va fi complet.” UTA începe noul sezon al SuperLigii vineri, 14 iulie, la Galați.

Despre debutul cu Oțelul: „Întâlnirea cu Dorinel va fi interesantă, șansele sunt 50-50”

„Întâlnirea cu Dorinel va fi interesantă, suntem doi foști internaționali, cu campionate câștigate la activ. Una dintre echipe a promovat, cealaltă s-a salvat la baraj, o să fie interesant. Noi mergem să câștigăm. Meciurile amicale nu contează, e o perioadă de acumulare în care jucătorii trebuie să se adapteze la cerințele mele. Într-un fel e bine că începem cu o nou promovată, ținând cont că noi am jucat la baraj puteam să cădem cu o echipă din play-off. De aceea trebuie să pregătim foarte serios, va fi un meci în care șansele vor fi 50-50”, mai consideră „principalul” arădenilor. UTA a renunțat la 20 de jucători din vechiul lot și până astăzi a confirmat doar 8 transferuri. Șapte dintre ele au apărut pe teren la Reșița, cu ocazia ultimului amical, iar patru dintre ei chiar au fost titulari: Roganovic, Carp, Dumitrașcu și Cooper. În repriza secundă, au mai intrat pe teren Markov, Fabry și Leidsman, ultimul marcând singurul gol al meciului. În fine, brazilianul Freitas va ajunge luni la Arad. (foto: UTA Arad, facebook)

 

 

Facebook Comments