Rednic nu mai concepe să dea greș, în Slobozia – UTA: „Mergem să câștigăm, să ne recuperăm punctele pierdute acasă!”

by Sorin Haut

UTA abordează meciul din deplasare cu Unirea Slobozia, de luni, ora 19, contând pentru etapa a patra a SuperLigii, doar cu gândul la cele trei puncte. Zestrea slabă după trei etape, doar două puncte, nu le mai permite arădenilor să facă pas greșit, mai ales că obiectivul este play-off-ul, iar echipa se află încă în căutarea primei victorii. A venit timpul s-o obțină, mai ales că joacă în fața unei nou promovate, ce își dispută partidele considerate acasă la Clinceni, adică se va juca practic pe teren neutru. Mircea Rednic a făcut în conferința de presă de dinaintea meciului de luni o nouă radiografie a lotului și nou veniților, dar concluzia e că meciul cu trupa lui Mihalcea se va aborda tot în aceeași formulă de runda trecută: Pe Dumiter abia joi o să îl vedem, încă se tratează la București, dar va lipsi o bună perioadă de timp. Pubalgia trebuie tratată cu atenție, pentru că poți ajunge la operație. Tsouka și Mabea sunt cu noi, primul e ceva mai pregătit și probabil că sâmbătă, la meciul cu Oțelul, ei vor fi în lot. Pe atacantul nigerian îl așteptăm cam pe marți, nu știm cum s-a pregătit, dar nu este exclus să fie și el pe bancă cu Oțelul, mai ales că am probleme la atacanți. O să mai vină tot pe marți un fundaș central francez, ce a avut joi meci în Conference League, nu a jucat, dar a fost în lot. Stau în continuare într-un singur atacant, Ezekiel, pentru că Omondi și Costache sunt improvizații pe care sunt obligat să le fac. Îi mai avem pe tinerii Cristea și Stanciu, dar ei nu au experiență. În afara lui Dumiter, nu sunt probleme de lot.

Tsouka și Mabea vor fi în lot cu Oțelul, un fundaș central și atacantul sunt… pe drum

Rednic se așteaptă la un meci greu cu Slobozia, dar nu mai concepe să dea greș, mai ales că etapele trec, iar punctele sunt prețioase: Jucăm cu o nou promovată, ce are entuziasm, plăcere, nu există meci ușor. Au un teren mic, este o echipă harnică, agresivă, se bate pentru fiecare minge, organizată bine defensiv și periculoasă pe contraatac, unde au jucători de viteză. Au și câțiva de experiență, cum ar fi Purece sau Aganovic, ambii bat bine loviturile libere, așa că va trebui să fim atenți. E clar că mergem să câștigăm, pentru că după trei etape ne-am propus patru puncte și am făcut doar jumătate, trebuie să ne recuperăm punctele pierdute acasă. Ei nu au presiune mare, obiectivul e salvarea de la retrogradare.Dacă UTA are doar două puncte după trei etape și se află în subsolul clasamentului, ialomițenii au adunat cinci puncte și sunt încă neînvinși în SuperLiga!

Facebook Comments