Rednic face un pas palid în spate în conflictul cu galeria: „Acasă, echipa a decis că va saluta publicul de la mijlocul terenului, dar în deplasări trebuie să mergi la suporteri!”

by Dana B.

UTA joacă vineri, ora 18, cu Petrolul Ploiești, pe Arena „Francics Neuman”, iar victoria de la CFR Cluj ar fi trebuit să creeze o emulație deosebită în tribune. Doar că fanii arădeni din peluză sunt mai degrabă nemulțumiți după episodul de la finalul meciului din Gruia. Se știe deja că jucătorii nu au mai salutat de aproape cei aproximativ 150 de suporteri care au format galeria UTA-ei pe Arena „Dr. Constantin Rădulescu”. Mircea Rednic a adus, astăzi, lămuriri cu privire la gestul elevilor săi și chiar își cere scuze pentru incidente. Și mai susține că în cazul în care el ar fi fost pe bancă la meciul de sâmbăta trecută nimic dintre astea nu s-ar fi întâmplat, mai ales că echipa a câștigat!

Nu am avut niciun conflict, este un pic artificial, dar îmi cer și scuze pentru acest episod. Joi, după ce am ieșit din spital, am avut o discuție cu jucătorii vizavi de problemele pe care le-au avut la meciul cu Poli Iași. Am decis, grupul, nu eu, ca la meciurile de acasă echipa să meargă la mijlocul terenului și de acolo să salute publicul. Au fost lucruri discutate și hotărâte, nu știu dacă în favoarea noastră sau nu. Vedeți, asta n-am pus-o, una e acasă și alta în deplasare. A fost o situație în care, nimeni nu a știut ce decizie să ia. Și nu a fost decizia mea, ci a grupului. Eu sunt sigur că, dacă eram pe bancă, ținând cont de situație, că am câștigat, jucătorii mergeau cu toții la galerie. Și asta ținând cont și de joc și de numărul mare de suporteri care au venit. Acum nu știu dacă au venit să-mi strige demisia…După ce văd eu pe comentarii, pe site-urile lor, ale suporterilor, toți erau cu 3-0 pentru CFR, că n-aveam nicio șansă. Acum nu știu de ce a fost mobilizarea asta, dar mă bucur că a fost și mi-aș dori ca în toate deplasările să fie același număr de suporteri. Acum în deplasări, vă dați seama, oamenii se deplasează și vin în număr foarte mare, indiferent de ce se întâmplă, ar trebui să mergem acolo la ei. Și repet, regret, dacă eram acolo pe bancă, sunt sigur că aș fi luat decizia bună. Nu mai vorbesc de ce s-a strigat după aceea, nu e problemă. Să jignești, să înjuri că nu sunt nici de Liga 3-a, nici de Liga 4-a, că sunt mercenari…Trebuie un pic de respect, dar și noi, jucătorii și staff-ul și toți care sunt în jurul echipei, trebuie să ne respectăm suporterii. Că și ei fac sacrificii, dar și ei să ne respectă pe noi. Sezonul e lung, trebuie să avem răbdare, încă suntem în obiectiv”, a spus Rednic la conferința de presă de dinaintea meciului cu Petrolul.

Antrenorul UTA-ei a continuat pe acest subiect, dorind să clarifice definitiv scandalul de la finalul duelului cu CFR: „Sorin Rădoi nu i-a înjurat, nu îi stă în caracter. M-am dus acolo, le-am mulțumit că ne-au încurajat, iar cei din față au spus că jucătorii le-au întors spatele. M-am uitat pe imagini și nu e adevărat. Au aplaudat și au plecat plecat la vestiar. Le-am spus fanilor că și la meciul cu Iași au procedat la fel și nu am spus că nu au caracter. Ceea ce m-a deranjat a fost că vreo doi au început să țipe pe acolo că ei au făcut 700 de kilometri. Eu îi înțeleg pe ei, dar și eu tot 700 am făcut și cu două stenturi în plus, că n-am venit pe scurtătură. Și am fost aproape de echipă, am venit, am pregătit meciul acesta, că nu era ușor.”

Rămâne de văzut care va fi reacția galeriei, a fanilor în general, odată ce Rednic a făcut un pas în spate, ce-i drept cam palid și chiar regretă episodul din Gruia. Mai ales că suporterii sunt un pilon important al clubului. Totuși, Rednic nu a uitat pe final să îi „înțepe” elegant pe ultrașii din galerie: „Nu știu cum va fi mâine, pe mine mă interesează echipa, mă interesează să câștigăm. De ce să fie o atmosferă ostilă la meciul cu Petrolul? E doar galeria, stadionul e de 8-10 mii de oameni care vor veni. Fiecare are părerea lui, eu îmi cer scuze, îmi pare rău de incidentul de la Cluj. Toată lumea vorbește despre farmecul de la Arad, dar farmecul e tot stadionul, nu doar galeria. Să nu creadă că sunt numai ei. Eu de când am venit aici, jumate din scandările galeriei sunt la adresa lui Meszar. Ceilalți sunt pozitivi și au reacționat foarte bine. Noi avem nevoie de public. Da, mi se pare corect, vom saluta de la centrul terenului. Noi mergem la galerie, dar acolo stăm cam o jumătate de oră și ceilalți…Că și ceilalți ar vrea să le mulțumim. Pentru moment mi se pare corect să respectăm ceea ce au decis jucătorii, toate echipele fac așa. Vreau să încheiem acest subiect, eu nu am nimic cu nimeni, am venit aici să antrenez, să-mi fac meseria. E mai importantă victoria de mâine decât acum un conflict pe care nu-l văd”, a conchis Rednic pe tema conflictului cu galeria utistă.

Facebook Comments