La finalul partidei pierdute de UTA cu FC Hermannstadt, scor 1-3, Mircea Rednic a susținut că penalty-ul primit de sibieni a fost acordat prea ușor. Totuși, ”Puriul” și-a criticat jucătorii pentru modul în care au reacționat în repriza a doua, când au primit două goluri, minutul 46 și 49.
”Mi se pare că s-a dat cu mare ușurință acel penalty dacă ținem cont de locurile din clasament. Nu mi se pare normal. Lăsăm prima repriză. A doua repriză am început prost. Greșelile pe care le-am făcut la goluri au fost ca în curtea școlii.
Cu două zile înainte am lucrat asta. Știam că vin cu mingi lungi. Noi am fost surprinși. Am încercat să revenim, am avut câteva ocazii. În prima repriză, în afară de acel penalty nu au avut alte ocazii.
E păcat. E păcat pentru atmosfera care a fost aici, pentru copii, pentru sacrificiile care au fost făcute. Am pierdut din vina noastră. Ăsta e fotbalul. Suntem supărați, vom analiza acest meci.
Luni jucăm cu cei de la Ploiești. Mergem să recuperăm punctele pe care le-am pierdut aici. Se joacă. Toată lumea zice că suntem scăpați, nu există așa ceva! Două meciuri pierdute și te uiți la locurile de baraj”, a spus Mircea Rednic la flash-interviu.