Organizatorii ediţiei cu numărul 18 a Supermaratonului Bekescsaba-Arad-Bekescsaba, programat în acest week-end (16-17 mai) anunţă un număr record de participanţi: 955. Dintre aceştia, 750 doresc să parcurgă cei 200 de kilometri ai Supermatonului pe două roţi, 200 au ales să alerge acest traseu, iar 5 temerari au optat pentru patinele cu role. Iată alte câteva informaţii importante oferite de organizatori: plecarea la Békéscsaba are loc vineri, ora 17:30, de pe platoul din faţa stadionului UTA; ridicarea numerelor de concurs pentru cei care nu pleacă organizat şi nu au solicitat cazare la Békéscsaba are loc vineri între orele 16-17:30, în faţa stadionului UTA; trecerea frontierei de către minori (sub 18 ani) se va face cu respectarea legislaţiei în vigoare privind trecerea frontierei; se asigură service ambulant pe tot traseul, pe durata ambelor zile: tel. 0036 – 30 – 5484260; este obligatorie reducerea vitezei în vămi la max.15 km/h; cei care nu prezintă carte de identitate sau paşaport la controlul de la biroul oficial de concurs din Békéscsaba, pot fi opriţi de lucrătorii din frontieră; banda rezervată pentru Supermaraton în vămi este exclusiv pentru sportivii care au număr de concurs, nu şi pentru însoţitori.