În cursul zilei de duminică 14.10.2018, în jurul orei 20:15, SALVAMONT Arad primește de la Dispeceratul ISU Arad informația că trei motociliști localizați între Șoimoș și Căsoaia, în Munții Zărad, sunt epuizați, deshidratați și solicită ajutor.
După solicitarea coordonatelor GPS, prin suprapunerea lor peste harți topografice și fotografii aeriene, cei trei au fost localizați între creasta Șoimoșului și Valea Milovei într-o zonă greu accesibilă în apropierea unui afluent al văii Milova.
O echipă formată din cinci salvatori montani a pornit de urgență în căutarea acestora. Salvamontiști au urcat pe Valea Jernoviței cu o Dacia Duster, unde, dupa câțiva km, din cauza drumului impracticabil căutarea a fost continuată pe jos, cei trei motocilisti fiind găsiți în jurul orei 22:30.
După de au fost hidratați și alimentați aceștia au fost însoțiți până în valea Jernovița unde, în jurul orei 1:00AM, au fost predați unui echipaj al ISU Arad, care ia transportat pe cei trei până în localitatea Șiria unde aveau lăsate automobilele.
Căutarea și evacuarea celor trei a fost îngreunată din cauza faptului că zona a fost grav afectată de urmările furtunii din septembrie 2017, cand sute de arbori au fost doborâți de vânt pe creasta Șoimoșului, unde în urma evaluărilor realizate în teren, atât în 2017 cât și în 2018, SALVAMONT Arad a anunțat închiderea accesului turiștilor pe sectorul cuprins între Vf. Diedovița și Vf. Livorscu (Creasta Principală) de pe traseul turistic Șoimoș – Cetatea Șoimoș – Creasta Șoimoșului – Creasta Principală – Căsoaia (marcaj bandă albastră).
SALVAMONT Arad recomandă turiștilor în continuare să nu planifice drumeții pe traseele turistice închise din județ, riscul de accidentare sau rătăcire fiind crescut. De asemenea se recomandă prudență și o planificare atentă a drumețiilor pe toate traseele turistice din județ deoarece există posibilitatea de a întâlni arbori căzuți, ceea ce duce la prelungirea timpului normal de parcurgere a traseelor.
Echipele salvamont, singurele structuri abilitate legal, pregătite şi dotate să intervină pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112, iar absolut orice informaţii despre zona montană se pot obţine prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0725826668) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile.