Recomandările poliției de frontieră pentru minivacanța de Sfânta Maria

by Dana B.

Având în vedere că se apropie minivacanța de Sfânta Maria,  prilej pentru mulți cetățeni români de a călători în afara granițelor ţării, în perioada următoare se preconizează  o creștere a traficului în punctele de trecere a frontierei.

În acest sens, Poliția de Frontieră Română a dispus toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ.

Pentru fluidizarea traficului, s-a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

Subliniem faptul că va fi folosita la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora. În funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

Recomandări:

În acest sens, participanții la traficul transfrontalier pot consulta aplicaţia Trafic On-line, pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Recomandam utilizarea tuturor PTF-lor din judetul Arad:

PTF Nadlac – Nagylak

PTF Nadlac – Csanadpalota

PTF Turnu

PTF Varsand

Recomandări călătorie minori

În ceea ce priveşte călătoria minorilor, cetăţeni români, recomandăm părinţilor ca înainte de plecare să consulte care sunt condiţiile privind călătoria acestora în străinătate. Acestea se regăsesc pe site-ul instituţiei la: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-conditii-de-iesire-din-tara-pentru-cetatenii-romani-minori-59.html.

 Reamintim că, începând din luna aprilie a.c., Poliţia de Frontieră Română efectuează verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre UE, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen, ce constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE.

În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi că depunem toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

De asemenea, pentru informații privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent.

Facebook Comments