Rechinul din ”Jaws”, pregătit să terorizeze vizitatorii viitorului muzeu al Oscarurilor

by Cristian Dobre

La aproape jumătate de secol după ce a terorizat înotătorii din „Jaws” („Fălci”), macheta rechinului cu lungimea de aproape 8 metri a ajuns în mult-aşteptatul muzeu al Oscarurilor din Los Angeles, relatează AFP luni.

„Rechinul Bruce”, despre care se spune că ar fi fost numit astfel după avocatul regizorului Steven Spielberg, Bruce Ramer, ocupă în prezent nouă metri din spaţiul situat la etajul al treilea al muzeului, care urmează să-şi deschidă porţile la data de 30 aprilie 2021.

Prădătorul acvatic din fibră de sticlă este ultima versiune creată pentru turnarea filmului cult din 1975.Fălcile sale, de peste un metru şi jumătate, depăşesc lăţimea uşilor ascensorului muzeului, motiv pentru care a fost necesar ca macheta să fie introdusă printr-o fereastră, cu ajutorul unei macarale.

„Acesta este sfârşitul unei lungi călătorii pentru Bruce, de la achiziţia lui în 2016, şi suntem deosebit de fericiţi să-l primim în noua lui casă”, a declarat preşedintele muzeului, Bill Kramer.

Cântărind peste o jumătate de tonă, „Bruce” este până în prezent cel mai impunător obiect din colecţia muzeului Oscarurilor care va include, printre altele, celebrii pantofi roşii purtaţi de Judy Garland în „The Wizard of Oz” („Vrăjitorul din Oz”) sau pelerina lui Dracula, purtată de Bela Lugosi în filmul din 1931.

A fost nevoie de aproape un secol pentru ca ideea acestui muzeu dedicat celei de-a şaptea arte să vadă lumina zilei, deschiderea clădirii proiectate de arhitectul italian Renzo Piano, prevăzută iniţial pentru 2017, suferind întârziere după întârziere.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments