Recalcularea pensiilor este un pas spre eliminarea inechităților

by Andreea Radu

sergiu bilcea

Sprijinul pentru cei mai mulți pensionari și eliminarea inechităților sunt obiectivele principale ale recalculării pensiilor, apreciază deputatul PNL Sergiu Bîlcea.

„O reașezare a pensiilor în favoarea celor dezavantajați de numeroasele schimbări care au avut loc de-a lungul anilor era necesară. Cred că trebuie să avem în vedere în primul rând acest aspect și nu eventualele greșeli birocratice care trebuie reparate. Foarte mulți vârstnici beneficiază de decizii favorabile, care îi ajută să se descurce mai bine cu cheltuielile pe care le au”, a declarat deputatul Bîlcea.

„PNL a luat în ultimii ani decizii în favoarea pensionarilor. În perioada în care liderul PNL Nicolae Ciucă a fost prim-ministru, punctul de pensie a crescut de la 1265 de lei la 1785 de lei iar ulterior liberalii au susținut creșterea din acest an a punctului de pensie la 2023 de lei. Noi credem că pensionarii trebuie să beneficieze de creșterea economică adusă de investiții și am decis întotdeauna să sprijinim persoanele vârstnice atunci când condițiile economice au permis”, a declarat deputatul PNL.

Facebook Comments