Real Madrid a terminat la egalitate cu Chelsea, 1-1 (1-1), marţi seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal. Pe o ploaie torenţială, oaspeţii au dominat debutul partidei, ratând o ocazie uriaşă prin Werner (10), după care americanul Christian Pulisic a deschis scorul (14): a primit o minge lungă, a intrat în careu, l-a driblat pe Courtois şi a înscris cu toată opoziţia fundaşilor. Real a replicat destul de repede prin Benzema, care a şutat în bară din afara careului (23). Atacantul francez a reuşit egalarea în min. 29, cu o reluare din voleu, după ce mingea a mai fost jucată cu capul de Casemiro şi Eder Militao.
Pentru Benzema a fost golul cu numărul 71 în Champions League, egalând o altă legendă a clubului Real, Raul Gonzalez Blanco. Chelsea a avut mai mult iniţiativa în partea secundă, dar niciuna dintre echipe nu şi-a creat ocazii mari de gol. Manşa secundă va avea loc pe 5 mai, la Londra, iar Real, deţinătoarea numărului de trofee în competiţie (13), va încerca să se califice în a cincea sa finală din ultimii opt ani. (agerpres)