REACȚIA DE BUN-SIMȚ A PURTĂTORULUI DE CUVÂNT AL BOR, LEGATĂ DE MELODIA TRUPEI TAXI

by Dana B.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ortodoxe Române, declară, în nume personal, nu ca părere oficială a Patriarhiei, că mesajul videoclipului „Despre Smerenie“ nu ar trebui perceput drept unul „orientat împotriva bisericii sau a credinţei“, dar şi că „nu este chiar un act de smerenie să crezi că ai ajuns să ştii cu precizie ce anume îi place cu adevărat lui Dumnezeu în materie de arhitectonică bisericească“.
Contactat de reporterul ”Adevărul”, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a făcut câteva declaraţii în nume personal şi nu în calitate de purtător de cuvânt al BOR.

„Cred că Dumnezeu îl preferă pe om atât în spaţiile mari, cât şi în spaţiile mici. E vorba de accentele care trebuie să cadă corect. Omul este important, omul rugător, omul credincios care îşi poate manifesta credinţa lui atât într-un spaţiu mic, pitoresc, aşa cum îl regăsim în istoria vitregă de altfel a poporului nostru, cât şi în biserici mai mari, luminoase, spaţioase cum va fi această catedrală naţională, proiectul ei nefiind, cred, unul suficient de bine înţeles de cei care îl contestă“, a afirmat acesta.
Întrebat dacă mesajul piesei l-a deranjat, Vasile Bănescu a spus că nu şi că mesajul în sine nu poate deranja: „Nu e perceput ca un mesaj orientat împotriva bisericii sau a credinţei. E vorba de exprimarea liberă a unei preferinţe legate de gustul pentru arhitectura bisericii a persoanelor respective“. În unele opinii apărute în mediu online a fost avansată ideea că în spatele mesajului videoclipului s-ar ascunde o oarece doză de ipocrizie.

„N-aş putea să mă hazardez să calific ca ipocrizie sentimentul celor care s-au implicat în construirea acestui videoclip. Cred, pur şi simplu, că e vorba de o distanţă prea mare între ei şi proiectul catedralei naţionale. Nu cred că au avut nici timpul, nici interesul să se aplece şi să înţeleagă despre ce este vorba cu adevărat.  Cred că şi-au exprimat o părere la care au aderat fără să cerceteze, repet, şi nuanţele proiectului catedralei naţionale care este în primul rând un proiect care va reprezenta în plan simbolic, în primul rând, ideea de demnitate şi de identitate ortodoxă a acestui popor. Sunt foarte multe popoare care au catedrale pe care nu le-a contestat şi pe care nu le contestă nimeni. Nu e vorba de multiplicarea catedralei, nu e vorba de înlocuirea bisericilor mici, a bisericilor istorice, monumente istorice, cu alt tip de biserică. Nu e vorba de impunerea unui alt stil arhitectonic mai grandios, ci de un proiect singular menit, repet, ca în anul 2018, să sublinieze din perspectivă bisericească, creştină, demnitatea şi identitatea religioasă a creştinilor ortodocşi români“, susţine Vasile Bănescu.”
Acesta a făcut şi o observaţie legată de titlul videoclipului, „Despre smerenie“. „Nu este chiar un act de smerenie să crezi că ai ajuns să ştii cu precizie ce anume îi place cu adevărat lui Dumnezeu în materie de arhitectonică bisericească. Libertatea lui Dumnezeu e nesfârşită şi în această privinţă“, consideră prelatul.

Sursa: adevarul.ro

Facebook Comments