Cel mai probabil, clubul UTA ar trebui să anunțe în curând transferul lui Răzvan Oaidă. Mijlocașul de 26 de ani și-a reziliat astăzi contractul cu Rapidul și are cale liberă spre echipa lui Mircea Rednic. ”Răzvan Oaidă a fost un exemplu de profesionalism și îi mulțumim pentru toată energia depusă pe parcursul perioadei petrecute la Rapid. Îi ținem pumnii și îi urăm mult succes în continuare!”, este mesajul celor de la Rapid pe contul oficial de facebook.
Conducătorul de facto al arădenilor, Alexandru Meszar a anuțat încă de luni interesul UTA-ei pentru Oaidă (în condițiile în care devine liber de contract), cu toate că și Gloria Buzău ar fi interesată de serviciile sale: „Am avut o discuție cu el pe parcursul acestui campionat. El știe că UTA este întotdeauna pentru el o opțiune. Toți jucătorii care au fost formați de noi și au plecat din Arad oricând se pot întoarce. Deci și pentru el este ușa deschisă”, a declarat Meszar pentru pentru iAMsport.ro.
Oaidă va fi al cincilea mijlocaș central de la UTA, alături de Benjamin Van Durmen, Dennis Hrezdac, Cristian Mihai și Joao Pedro. În schimb, Mircea Rednic are fundașii centrali numărați, iar acel atacant puternic de careu se lasă încă așteptat.