Primele camioane cu ajutoare umanitare pentru Fâşia Gaza au început să traverseze sâmbătă punctul de trecere al frontierei Rafah, din Egipt, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea egipteană, transmite agerpres.ro. Douăzeci de camioane cu provizii medicale ar urma să pătrundă în Fâşia Gaza, a relatat postul de ştiri egiptean Al-Qahera.
Acestea sunt primele transporturi prin punctul de trecere Rafah în două săptămâni, de la izbucnirea războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, care controlează Fâşia Gaza.
Israel a impus un „asediu total” asupra enclavei palestiniene după atacul-surpriză al Hamas asupra sudului Israelului, la 7 octombrie. Gaza, fâşie de coastă dens populată, a fost privată de alimente, combustibil, medicamente, apă şi alte provizii esenţiale, apărând temeri privind o catastrofă umanitară.
Hamas a confirmat, într-o declaraţie de presă citată de Reuters, că un convoi din 20 de camioane cu ajutor urmează să intre sâmbătă în Gaza.
„Convoiul cu ajutor umanitar care ar trebui să intre astăzi (sâmbătă – n.r.) include 20 de camioane care transportă medicamente, provizii medicale şi un număr limitat de provizii alimentare (conserve)”, a transmis biroul de presă al Hamas.
Biroul de presă al Hamas a declarat, citat de Reuters, că ajutorul „nu va schimba condiţiile medicale catastrofale din Gaza”.
Războiul Israel-Hamas: Primele camioane cu ajutoare pentru Gaza traversează punctul de la Rafah
Facebook Comments
previous post